Ș   

Noi echipamente medicale pentru Spitalul de Copii

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Noi echipamente medicale pentru Spitalul de Copii


Consiliul Județean Cluj a recepționat patru noi echipamente medicale, care au fost deja livrate Spitalului de Copii, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean. Este vorba despre un electroencefalograf computerizat portabil, o masă de resuscitare neonatală și două sisteme pentru îmbăierea pacienților ce nu pot fi mobilizați.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Mă bucur că am reușit să achiziționăm toate dotările propuse prin intermediul acestei investiții cu finanțare nerambursabilă. Practic, cele patru echipamente încheie seria dotărilor cumpărate prin proiect, care au scopul de a identifica și trata problemele de sănătate ale micilor pacienți și de a sprijinii medicii spitalului nostru de copii în realizarea unui act medical de cea mai bună calitate”.

Valoarea celor patru echipamente medicale este de cca. 200.000 de lei. Acestea au fost achiziționate în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de forul administrativ județean, care a vizat dotarea Unității de Primire a Urgențelor din Spitalul de Copii, în contextul pandemiei COVID-19.


Biroul de presă
19 octombrie 2021


Galerie foto