Prin acest proiect se sprijină elaborarea documentațiilor tehnico-economice în vederea maturizării timpurii a proiectelor de investiții pentru viitoarea perioadă de programare (2028-2034), urmărindu-se:
(i) constituirea unui portofoliu robust și gata de finanțare pentru domeniile prioritare;
(ii) creșterea gradului de absorbție prin contractare mai rapidă;
(iii) reducerea riscurilor tehnice și administrative, și
(iv) asigurarea continuității investițiilor regionale în infrastructură.
În cadrul acestui proiect UAT Județul Cluj își propune realizarea documentației tehnice pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere de interes județean – drum de legătură între nodul Ciurila propus de MT pe autostrada A3 Km 33 și Centura Metropolitană TR 35, respectiv:
- 1 documentație de tip Studiu de Fezabilitate (SF);
- 1 documentație de tip Documentație Tehnică pentru Autorizația de Construire (DTAC);
- 1 documentație de tip Proiect Tehnic cu Detalii de Execuție (PT + DE).
Aceste documentații vor acoperi integral toate componentele investiției. Elaborarea acestor documentații va permite implementarea completă a proiectului, respectând normele tehnice, igienico-sanitare și de protecție la incendiu.
În conformitate cu bugetul proiectului, valoarea totală estimată a proiectului la acest moment este de 2.111.450 lei (inclusiv TVA), din care 1.486.595,85 valoare eligibilă după cum urmează:
- 1.263.606,47 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională,
- 193.257,46 lei finanțare nerambursabilă din bugetul național
- 29.731,92 lei cofinanțare din bugetul Județului Cluj.
Valoarea neeligibilă este în sumă de 624.854,15 lei, TVA inclus.
Stadiul implementare proiect
OCTOMBRIE 2026
- A fost demarată procedura de achiziție pentru Serviciile de elaborare a documentației tehnico-economice (studii de teren, SF, DTAC, PT+DE) și asistența tehnică publicată prin Anunțul de participare CN 1096916/01.10.2026
- Procedura de atribuire a contractului de Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice (studii de teren, SF, DTAC, PT+DE) și asistența tehnică, în cadrul proiectului ”Elaborarea documentației tehnico-economice pentru dezvoltarea Infrastructurii rutiere de interes județean – drum de legătură între nodul Ciurila propus de MT pe autostrada A3 Km 33 și Centura Metropolitană TR 35”, se află în derulare.

