10 noi localităţi clujene vor avea reţele publice de apă

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

10 noi localităţi clujene vor avea reţele publice de apă

 

Marţi, 16 februarie 2021, a fost semnat contractul ce prevede „Extinderea şi reabilitarea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în comunele Gilău, Gârbău, Aghireşu şi Căpuşu Mare”.

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: E o veste bună pe care o dăm locuitorilor din 10 sate clujene, legată de faptul că în curând vor avea apă potabilă de cea mai bună calitate. La fel de îmbucurător e şi faptul că pentru a realiza acest lucru vom folosi cca. 34,5 milioane de lei, fonduri nerambursabile”.

Lucrările de execuţie vor debuta în perioada imediat următoare şi se vor derula pe parcursul a maxim 18 luni. Acestea vizează extinderea reţelei în nu mai puţin de 10 localităţi: Aghireşu Fabrici, Aghireşu, Băgara, Dorolţu, Inucu, Macău, Gârbău, Gilău, Păniceni şi Căpuşu Mic.
Vor fi amenajate, astfel, noi aducţiuni şi reţele de distribuţie a apei în lungime de circa 38 de km. De asemenea, vor fi reabilitate vechi aducţiuni, respectiv reţele de distribuţie a apei, în lungime de 31,3 km. Totodată, vor fi reabilitate şi două staţii de pompare ape uzate din localitatea Gilău.
Investţa de 34.493.386 de lei fără TVA este parte a proiectului european în valoare de 355,6 milioane de euro finanţat prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

 

Biroul de presă
16 februarie 2021

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW