20 de noi echipamente medicale, intrate în dotarea Spitalului de Copii din Cluj-Napoca

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

20 de noi echipamente medicale, intrate în dotarea Spitalului de Copii din Cluj-Napoca


Consiliul Județean Cluj a recepționat 20 de noi echipamente medicale de înaltă tehnologie care au fost deja livrate Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca.
Este vorba despre două tomografe cu impedanță electrică, trei lămpi scialitice mobile și 15 lămpi de examinare.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Aceste aparaturi sunt extrem de utile întrucât facilitează realizarea unui act medical de cea mai bună calitate și vin în sprijinul specialiștilor în procesul de diagnosticare și tratare a micilor pacienți.”

Noile dotări au fost achiziționate în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de forul administrativ județean și care vizează dotarea Unității de Primire a Urgențelor din Spitalul de Copii, în contextul pandemiei COVID-19, valoarea acestora fiind de 290.400 lei.

Biroul de presă
5 august 2021

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW