Digitalizarea în administrația publică din România pornește de la Cluj

 CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Digitalizarea în administrația publică din România pornește de la Cluj

CJ Cluj, singurul din țară care emite Certificate de Urbanism digitale, valide juridic, nu doar de informare

 

Președintele Consiliul Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a lansat marți, 17 mai 2022, platforma web: https://public.cluj.archi, dedicată emiterii, în format digital, a certificatelor de urbanism (CU).

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este un proiect pilot, primul și unicul de acest fel la nivel național, prin care digitalizăm un domeniu extrem de important din administrația publică: urbanismul. Într-o primă etapă, prin interoperabilitatea bazelor de date ale A.N.C.P.I., cetățenii pot aplica online pentru obținerea unui CU digital, cu valabilitate juridică. În cea de-a doua etapă, proiectul va fi extins și pentru autorizațiile de construire, astfel încât solicitantul să obțină întreaga documentație în cel mult 30 de zile și nu în trei luni cât e în acest moment. Ne dorim să revoluționăm interacțiunea administrație publică-cetățean iar clujenii să știe că pot să-și rezolve problema într-un singur loc, cu maximă rapiditate și eficiență”.

Implementarea, în premieră națională, a acestei soluții digitale „Gișeu unic”, parte a proiectului european „Smart Territory” derulat de Consiliul Județean, a fost posibilă ca urmare a încheierii unui protocol de cooperare cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (A.N.C.P.I.). Astfel, printr-un simplu click, aplicația informatică va interoga, în timp real, baza de date a A.N.C.P.I., fără a fi nevoie de alte documente, emailuri sau deplasări fizice la sediul instituției. În ceea ce privește termenul de emitere, Consiliul Județean își propune ca acesta să nu depășească 10 zile lucrătoare, față de cele 15 zile prevăzute acum de lege.

Un aspect important pe care l-a rezolvat această platformă e acela că, spre deosebire de alte instituții care emit CU în format digital, prin metoda extragerii brute a datelor existente în P.U.G, Consiliul Județean Cluj, va emite un document valid din punct de vedere juridic, nu doar unul de informare! Acest aspect este legitimat inclusiv prin asumare electronică, solicitanții având posibilitatea să își achiziționeze semnătură digitală direct din aplicație.

 

Biroul de presă
17 mai 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW