428 de tone de material antiderapant folosite în intervenţiile pe drumurile judeţene

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
428 de tone de material antiderapant folosite în intervenţiile pe drumurile judeţene

 

     Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de joi, 13 februarie a.c., pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene pe care traficul rutier să fie blocat, circulaţia desfăşurându-se, pe mai multe sectoare de drum, în condiţii specifice sezonului rece.
     De asemenea, din cauza temperaturilor negative şi a căderilor de zăpadă relativ scăzute din punct de vedere cantitativ înregistrate mai ales în zona de munte a judeţului, mai multe drumuri judeţene au fost afectate de aceste fenomene meteorologice, respectiv zăpadă depusă pe carosabil şi polei.
     În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de miercuri, 12 februarie a.c., s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 66 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin, Gilău şi Gherla. Intervenţia a fost realizată cu ajutorul a 36 de utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi se acţiona pe 29 de drumuri judeţene, cu 17 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate de 257 de tone de material antiderapant.
     Pe drumurile judeţene situate în zona Turda şi zona de munte, în cursul zilei de miercuri, 12 februarie a.c., s-a intervenit pe 7 drumuri judeţene, cu 9 utilaje. La această oră, se acţionează, inclusiv prin revizii, pe 9 drumuri judeţene, cu 9 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 96 de tone de material antiderapant.
     Totodată, pe drumurile judeţene situate în zona Dej, în cursul zilei de miercuri, 12 februarie a.c., s-a intervenit pe 7 drumuri judeţene, cu 8 utilaje. La această oră, se acţionează, inclusiv prin revizii, pe 8 drumuri judeţene, cu 8 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 75 de tone de material antiderapant.
     În continuare, se acţionează cu utilaje cu lamă pentru degajarea carosabilului de zăpadă şi cu materiale antiderapante pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

 

Biroul de presă
13 februarie 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW