770 de tone de material antiderapant au fost folosite în acțiunile de deszăpezire și de combatere a poleiului pe drumurile județene

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

770 de tone de material antiderapant au fost folosite în acțiunile de deszăpezire și de combatere a poleiului pe drumurile județene
Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de miercuri, 1 februarie a.c., pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate traficului rutier. Totuși, din cauza căderilor de zăpadă și a temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate în ultimele 24 de ore, pe mai multe sectoare de drum circulaţia se desfășoară în condiţii de iarnă.
În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de marți, 31 ianuarie a.c., s-a acţionat pe 17 drumuri județene situate pe raza zonei Huedin. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 12 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 13 drumuri judeţene, cu 10 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 220 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
Pe drumurile judeţene situate în zona Gilău, în cursul zilei de ieri s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 17 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, cu 13 utilaje. În cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 13 drumuri judeţene, cu opt utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 175 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
Pe drumurile judeţene situate în zona Turda, în cursul zilei de ieri s-a intervenit pe 20 de drumuri judeţene, cu 18 utilaje. În cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe cinci drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu șase utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 164 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
Pe drumurile judeţene situate în zona Gherla, în cursul zilei de ieri nu a fost necesară intervenția în ceea ce privește activitatea pe timp de iarnă. În cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 26 de drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu șase utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 70 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
Pe drumurile judeţene situate în zona Dej, în cursul zilei de ieri s-a intervenit pe 12 drumuri județene, cu 11 utilaje. În cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 12 drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu 10 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 141 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
În continuare, se acţionează cu utilaje cu lamă pentru degajarea carosabilului de zăpadă și lărgirea căii de rulare, precum şi cu materiale antiderapante, inclusiv sare, pentru combaterea fenomenului de polei în zonele unde se impune acest lucru. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

Biroul de presă
1 februarie 2023

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW