A 12-a ediție a taberei de sporturi montane pentru elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere, în acest weekend, la Moara de Pădure

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

A 12-a ediție a taberei de sporturi montane pentru elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere, în acest weekend, la Moara de Pădure

Pe parcursul a trei zile, de vineri, 9 octombrie 2026, până duminică, 11 octombrie a.c., aproximativ 60 de elevi, profesori, îndrumători, voluntari și salvamontiști vor participa la activitățile celei de a 12-a ediții a taberei de sporturi montane pentru elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Sincere felicitări organizatorilor, salvamontiștilor clujeni și tuturor celor care se implică pentru a face din fiecare ediție a acestei inițiative lăudabile un real succes! Datorită unor oameni inimoși și empatici, cărora le adresăm calde mulțumiri, tinerii se pot bucura, pentru câteva zile, de experiențe memorabile, timp de calitate petrecut în natură, distracție și voie bună.”

Sub îndrumarea organizatorilor și a voluntarilor, dar și a salvatorilor montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean, care asistă evenimentul de fiecare dată, elevii se vor antrena pe traseele suspendate de aventură, vor exersa cățărarea la panou artificial și se vor bucura de parcurgerea tirolienelor de diverse mărimi.
Experiența edițiilor precedente indică faptul că unul dintre cele mai așteptate momente este cel din jurul focului de tabără. Dacă numărul participanților la tabără a crescut constant, de la an la an, repertoriul cântecelor de munte ale elevilor liceului s-a mărit cu mult mai mult, serile transformându-se în veritabile recitaluri și concerte de muzică folk.
Tabăra de la Moara de Pădure este, de ani buni, cadrul perfect pentru ca elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca să-și cultive dragostea pentru munte, încrederea în sine și în ceilalți. Tabăra este organizată de Organizația de caritate Eco Phoenix, ACS Kory Francisc, în parteneriat cu Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca, din cadrul Consiliului Județean Cluj. Ediția din acest an a evenimentului beneficiază și de susținerea financiară a forului administrativ județean, cu ajutorul căreia au fost acoperite în special cheltuielile legate de transportul participanților la tabără.

Biroul de presă
8 octombrie 2026

Urmărește-ne

✕
Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW