Demarare lucrari reabilitare Drumuri Judetene

Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nii Alin Tişe şi Radu Bica au inaugurat astăzi, 14.09.2011, lucrările de modernizare a drumurilor judeţene, din cadrul proiectului de reabilitare a 423 de km de drumurui judeţene. Astăzi au debutat lucrările pe DJ109C Gherla – Ţaga – Cămăraş (37,8 km), şi pe DJ150 Viişoara – Ceanu Mare – Frata – Mociu (39,7km). Tot astăzi, 14.09.2011, pereşedintele forului judeţean a semnat ordinul de începere a lucrărilor pe alte două sectoare de drumuri judeţene, DJ107M Luna de Sus – Băişoara – Buru – limita cu jud. Alba (42 km), respectiv DJ109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii (38,3km), lucrările urmând să demareze cu începere de mâine, 15.09.2011.

            „O condiţie esenţială în vederea dezvoltării echilibrate şi armonioase a întregului judeţ şi pentru reducerea decalajelor de dezvoltare între mediul urban şi mediul rural, precum şi între diferitele zone sau localităţi ale judeţului o reprezintă crearea unei infrastructuri rutiere moderne, la nivelul standardelor europene din domeniu. În momentul de faţă, în domeniul public al Judeţului Cluj şi în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj se regăsesc 1.229 de km de drumuri judeţene. Condiţiile de trafic oferite de drumurile judeţene, cu excepţia a câteva tronsoane însumând 68 de km reabilitaţi în ultimii doi ani prin turnarea de covor asfaltic, sunt necorespunzătoare, motiv pentru care am iniţiat acest program, care vizează, în primă etapă, modernizarea a peste 423 km de drumuri judeţene”, consideră preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe.

Proiectul de modernizare a drumurilor judeţean include 423,495 km de infrastrucutră rutieră, împărţită în cinci loturi. Valoarea totală atribuită a proiectului este de 52.933.712,100 lei, fără TVA.

Atasat aveţi tabelul cu loturile de drumuri juddeţene care vor intra în modernizare în această etapă.

Biroul de presă

14.09.2011

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW