Activitati Proiect Leonardo da Vinci

Liceul pentru Deficienţi de Vedere, instituţie de învăţământ special aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, organizează în perioada 09 – 11 februarie 2011 cea de-a doua întâlnire din cadrul programului de parteneriat Leonardo da Vinci, cu titlul „EIVIWAC – Education Initiative of Visually Impaired Women Against Breast Cancer”.
     Această întrunire are ca scop diversificarea pieţei muncii pentru femeile cu deficienţe de vedere în domeniul medical prin însuşirea modalităţii de depistare tactilă a tumorilor la nivelul sânului.
     La întâlnire vor participa medici primari şi specialişti oncologi şi ginecologi, precum şi cadre didactice şi specialişti în domeniul deficienţelor de vedere din cele trei ţări partenere : Franţa, Germania şi România.
     Din România, respectiv Cluj-Napoca, vor participa medici primari şi specialişti din cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ioan Chiricuţă” din Cluj-Napoca, directorul şi directorul adjunct al Liceului pentru Deficienţi de Vedere şi 5 cadre didactice ale aceleiaşi instituţii.
      Obiectivele întâlnirii sunt:
• Prezentarea curriculumului şi a elementelor cheie necesare în instruirea persoanei cu deficienţă de vedere care se ocupă de examinarea sânului;
• Prezentarea sarcinilor şi a calificărilor de care are nevoie persoana cu deficienţă de vedere pentru examinarea sânului;
• Identificarea posibilităţilor de colaborare cu instituţii medicale, universitate şi clinici de specialitate, în vederea implementării cursului de examinare a sânului de către femeile cu deficienţe de vedere;
• Prezentarea concretă a instruirii femeilor cu deficienţe de vedere în examinarea sânului în vederea depistării unor posibile anomalii
      „Este o iniţiativă lăudabilă atât datorită caracterului său inovator cât şi datorită faptului că îşi propune să contribuie la diversificarea opţiunilor persoanelor cu deficienţe de vedere referitoare la  obţinerea unui loc de muncă, demonstrând, odată în plus, că persoanele cu dizabilităţi reprezintă pentru comunitate o resursă insuficient pusă în valoare” a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Biroul de presă
08.02.2011

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW