Receptie statie de tratare a apei Gilau

Azi, 05.07.2010, la sediul Staţiei de tratare a apei Gilău, SC Compania de Apă Someş SA, societate comercială aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a organizat Recepţia finală, după perioada de notificare, a contractului “Priza de apă brută şi conducta de aducţiune Tarniţa şi îmbunătăţiri de proces la Staţia de tratare a apei Gilău”. Contractul face parte din proiectul ISPA 2000/RO/16/P/PE/008-03.Valoarea contractului este de 10.124.551 Euro, din care 74,88 % din Fonduri ISPA.P

 

 

 

       Lucrările efectuate au constat în instalarea unei prize noi de apă şi a unei conducte pentru aducţiunea apei brute la lacul Tarniţa, precum şi în administrarea dozării substanţelor chimice şi sporirea prevederilor pentru dezinfectare şi neutralizare.             

            Prin intermediul contractuluipriza de apă brută Tarniţă şi sistemul de aducţiune a apei brute, se va asigura o sursă alternativă de apă brută pentru Cluj, cu calităţi mult mai bune. Astfel, se vor respecta cerinţele Directivei de captare a apei potabile de suprafaţă în perioadele din an când apa din sursele existente este puternic poluată de sedimente şi încărcări organice provenite din spălările masive din bazinul hidrografic. De asemenea, se vor realiza îmbunătăţiri ale procesului la Staţia de tratare Gilău, măsuri care vor contribui la creşterea calităţii apei şi la reducerea numărului de opriri ale alimentării cu apă din cauza calităţii scăzute.

 

„Evenimentul de astăzi marchează o etapă importantă în procesul de creştere a calităţii serviciilor oferite de Compania de Apă în general şi a calităţii apei furnizate către consumatori în special. Acest fapt este cu atât mai îmbucurător cu cât atingerea noilor standarde  de calitate a apei s-a realizat, într-o foarte mare măsură, cu ajutorul unei finanţări nerambursabile din fonduri europene, constituindu-se prin aceasta într-un model de bune practici ce trebuie multiplicat”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Biroul de presă

 05.07.2010

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW