Noaptea Muzeelor 15/16 mai 2010

Muzeele aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj vor participa sâmbătă, 15 mai 2010, la Festivalul European Noaptea Muzeelor. Cu acest prilej, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei precum şi Muzeul „Octavian Goga” Ciucea vor putea fi vizitate gratuit. Pe lângă expoziţiile înscrise în programul lunii mai, muzeele pregătesc şi evenimente special destinate acestei ocazii.

Muzeul de Artă Cluj, cu sediul în Piaţa Unirii, nr. 30 invită publicul vizitator la un program special realizat cu ocazia Nopţii Muzeelor, sub genericul „TV Mania”. Principalele acţiuni desfăşurate cu prilejul acestui eveniment sunt următoarele: 

Ora 18.00 – În aşteptarea nopţii: vernisajul expoziţiei de sculptură în bronz şi fân „Arkhai” a artistului plastic ErnÅ Ciupe Bartha, Galeria Quadro (str. Napoca 4-6). Proiecţii de filme documentare de artă având ca subiect opera artistului (orele 18-24).

Ora 19.30 – „Călătorirea” artistului cu televizorul. Happening pe traseul Galeria Quadro (str. Napoca 4-6) – Muzeul de Artă Cluj-Napoca (Piaţa Unirii nr. 30).

Ora 20.00 – vernisajul expoziţiei „TV mania” realizate de artistul plastic ErnÅ Ciupe  Bartha, Muzeul de artă Cluj (program de vizitare între orele 20.00- 24.00). Expoziţia cuprinde o serie de sculpturi-obiecte având ca temă „televizorul”, privit cu umor şi ironie ca obiect integrat până la contopire în existenţa noastră cotidiană. 

Orele 21.00–22.00 – Artă şi televiziune. Interviuri live cu realizatori de televiziune clujeni. Invitaţi: Dinu Criste, Alin Gelmărean, Karen Attila Sebesi, Ovidiu Pecican (curtea Muzeului de Artă Cluj-Napoca – în caz de timp nefavorabil, Casa Municipală de Cultură, Piaţa Unirii nr. 24 ). 

Orele 22.00-24.00 – Proiecţii de filme documentare de artă realizate de TVR Cluj. (ARTDELENISME: Ovidiu Avram – durata. 26 min, Nicolae Maniu – durata 27 min Ioan Sbârciu –durata 27 min; „EVADAREA DIN COCHILIE – Liviu Mocanu” – durata 20 min; „Radu Şerban – profil de pictor” – durata 9 min, „GRADINA RAIULUI – Florin Ştefan” – durata 9 min) 

Ora 24.00 – Proiecţia filmului „Circul vesel” oferit în avanpremieră de Festivalul de Film Transilvania –TIFF (curtea Muzeului de Artă Cluj-Napoca – în caz de timp nefavorabil, Casa Municipală de Cultură, Piaţa Unirii nr. 24 ). 

Program prelungit va fi şi la Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca,Secţia Pavilionară, din str. Memorandumului, nr. 21, unde intrarea va fi gratuită între orele 12.00 – 22.00. Secţia Pavilionară este găzduită într-o valoroasă clădire, monument de arhitectură din secolul al XVI-lea, cunoscut sub numele de „Reduta”, sala mare de la etaj fiind martora tăcută a multor evenimente din istoria tumultoasă a Transilvaniei, dar şi a oraşului. Aici a avut loc, cu intermitenţe, până în 1865 Dieta Transilvaniei, în 1894 Sala Mare a găzduit Procesul Memorandiştilor, tot aici au concertat Franz Liszt, Bèla Bártok şi George Enescu. 

Cei interesaţi vor putea să viziteze expoziţia permanentă a muzeului, care oferă un tablou real al culturii materiale şi spirituale a populaţiei din Transilvania. În cadrul expoziţiei permanente s-a reconstituit, cu ajutorul exponatelor valoroase de care dispune muzeul, un univers rural caracterizat prin organicitate, complexitate, coerenţa funcţională a componentelor sale şi forţa de a se autopromova, în ciuda dificultăţilor, prin tenacitate şi capacitate de adaptare.  

Vizitatorii mai au la dispoziţie şi o expoziţie temporară de autor intitulată „Farmecul modelelor tradiţionale săseşti şi maghiare în ceramica contemporană a artistului Leş Gabor – 40 de ani de activitate”, expoziţie ce prezintă piese de ceramică contemporană realizate în stilul şi tehnica centrelor de olari săseşti şi ungureşti din Transilvania, astăzi dispărute. Expoziţia temporară este deschisă pentru public în perioada 14-30 mai 2010, între orele 9.00-17.00. 

Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea, str. Principală, nr.2, jud. Cluj, va avea, de asemenea, program prelungit până la ora 22.00, program care poate fi adaptat în funcţie de solicitările publicului vizitator. 

„La fel ca în fiecare an, Consiliul Judeţean Cluj a decis ca, prin intermediul celor trei muzee care funcţionează sub autoritatea sa, să participe la Festivalul European Noaptea Muzeelor, asigurând accesul gratuit al vizitatorilor. În acest fel, Consiliul Judeţean acţionează în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, facilitând accesul clujenilor la cultură, educaţie şi cunoaştere” a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

 

Biroul de presă

11.05.2010

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW