Intalnire delegatie universitara SUA

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Radu Bica, a primit azi, 12.01.2010, vizita unei delegaţii americane formată din profesori şi studenţi ai Universităţii Delaware din Statele Unite ale Americii. Delegaţia a fost condusă de către doamna Maria Aristigueda, director de programe în administraţie publică din Delaware, SUA, precum şi de către domnul Arno Loessner profesor la catedra de economie şi finanţe publice din cadrul aceleiaşi universităţi. 
           Alături de cadrele universitare, la întâlnire au fost prezenţi şapte studenţi ai universităţii americane, aflaţi în aceste zile într-un schimb de experienţă la Departamentul de Administraţie Publică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării – Universitatea „Babeş-Bolyai”- Cluj-Napoca. Scopul principal al  programului îl reprezintă realizarea de către studenţii americani a unui proiect de cercetare referitor la diverse domenii de interes public, axat pe problematici generale şi specifice ale judeţului Cluj. Astfel, membrii delegaţiei şi-au exprimat interesul faţă de atribuţiile Consiliului Judeţean Cluj şi ale instituţiilor subordonate acestuia, întrebările adresate fiind în special referitoare la stadiul dezvoltării economico-sociale a judeţului şi gestionarea patrimoniului acestuia, reformarea sistemului de sănătate publică din România, problematica comunităţii rome, descentralizarea sistemului de învăţământ, accesul la informaţiile de interes public etc. 
           „Considerăm că demersul de edificare a unei administraţii publice moderne şi eficiente nu poate avea succes decât prin completarea experienţei practice cu cele mai recente abordări teoretice din domeniul ştiinţelor administrative. Acesta este motivul pentru care ne exprimăm disponibilitatea totală în vederea realizării acestui schimb de experienţă la nivel internaţional, urmând a încerca să preluăm modelele de bune practici şi exemplele pozitive împărtăşite de oaspeţii americani. Totodată, este extrem de important ca parteneriatul existent între Consiliul Judeţean Cluj şi una dintre cele mai prestigioase universităţi din România – Universitatea „Babeş-Bolyai”- Cluj-Napoca să se perpetueze şi în viitor, instituţia noastră având mereu o atitudine pro-activă faţă de colaborarea cu mediul academic clujean, fapt dovedit atât de multitudinea stagiilor de practică şi internship realizate de către studenţii acestei universităţi în cadrul Consiliului Judeţean, cât şi de proiectele comune derulate de-a lungul timpului”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Radu Bica.

Biroul de presă
12.01.2010

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW