Distribuire ajutoare alimentare

Consiliul Judeţean Cluj a demarat acţiunea de împărţire a produselor alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane celor mai defavorizate din România, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 600/2009, către beneficiarii de ajutoare alimentare.
            Până în acest moment au fost distribuite 460 de tone de făină, într-un număr de 25 de localităţi, inclusiv municipiile Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii şi Dej, de aceste ajutoare beneficiind până acum un număr de 29.340 de persoane.
           “Urmează, în perioada următoare, să mai distribuim 627 de tone de făină, numărul final al beneficiarilor fiind de 69.032 de persoane. În luna noiembrie urmează să începem distribuirea zahărului, în cantitate totală de 276,128 de tone”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe.
          Categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de ajutoare alimentare în cadrul planului sunt familiile şi persoanele singure care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;  pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună;  persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate.
           O persoană beneficiază de ajutor – produse alimentare – o singură dată în cadrul planului şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine la data distribuirii ajutoarelor, chiar dacă se regăseşte la acea dată în mai multe dintre categoriile de mai sus.

Biroul de presă
13.10.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW