Demarare lucrari reabilitare Ic Ponor

Mâine, 14.07.2009, la ora 9.30, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, va participa în localitatea Răchiţele, comuna Mărgău, la inaugurarea lucrărilor de reabilitare a drumului Răchiţele-Prislop-Ic Ponor.
         “Se impune a fi subliniat în acest context faptul că vorbim despre primul proiect din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest finanţat prin fondurile structurale la capitolul infrastructură de transport. În acelaşi timp însă, ne exprimăm intenţia de a continua în acest ritm şi de a  accesa în continuare fonduri structurale destinate reabilitării şi modernizării infrastructurii rutiere a judeţului. Dezvoltarea echilibrată a întregului judeţ şi punerea în valoare a zonelor cu potenţial turistic ridicat din judeţul Cluj constituie o prioritate a actualului mandat al Consiliului Judeţean.” a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Alin Tişe.
          Pentru a facilita prezenţa presei la acest eveniment Consiliul Judeţean Cluj va pune la dispoziţia reprezentanţilor mass-media un microbus care va pleca mâine, 14.07.2009, la ora 7.30, din faţa Palatului Administrativ. 
          Reamintim faptul că, contractul de execuţie a lucrărilor având ca obiect „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – IcPonor”, cu asocierea formată din S.C. MBS GROUP S.R.L. în calitate de asociat-lider de asociere şi S.C. ALFA ROM S.R.L şi  NEMZETKOZI BETONUT Kft în calitate de parteneri asociaţi a fost semnat în data de 01.07.2009.

Biroul de Presă
13.07.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW