Drept la replică

Referitor la materialul publicat în cotidianul Făclia în numărul de marţi, 28 octombrie 2008, sub forma unui interviu acordat de consilierul judeţean Marius Nicoară având titlul <<Marius Nicoară: “Se pregăteşte transformarea judeţului Cluj într-o enclavă a PD-L”>>  facem următoarele precizări:

Consilierul judeţean Marius-Petre Nicoară afirmă că “Eu nu am reprezentat CJ în nicio Adunare Generală a Acţionarilor”, încercând în acest context să inducă ideea că actuala conducere a administraţiei judeţene încearcă să ocupe poziţiile cheie în acţionariatul companiilor şi regiilor din subordine. Pentru o corectă informare a opiniei publice specificăm faptul că actualul consilier judeţean Marius-Petre Nicoară, pe vremea când ocupa funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean, prin Hotărârile nr. 242, respectiv nr. 243 din 22 noiembrie 2007, a fost mandatat ca reprezentant al Consiliului Judeţean în AGA la S.C. Centrul Agro Transilvania Cluj S.A., respectiv în AGA la S.C. Compania de Apă Someş S.A. Documentele pot fi verificate pe site-ul oficial al Consiliului Judeţean, la adresa www.cjcluj.ro, secţiunea Consiliul Judeţean/hotărâri CJ/noiembrie/2007/. De asemenea, vă ataşăm şi copiile respectivelor Hotărâri.

În aceste condiţii, aprecierile consilierului judeţean Marius-Petre Nicoară, potrivit cărora “ nu ăsta e rolul preşedintelui CJ. Preşedintele CJ nu trebuie să aibă ingerinţe în actul de conducere al acestor societăţi. Preşedintele trebuie să se ocupe de dezvoltarea judeţului, nu are timp pentru aşa ceva. Numirea sa în AGA va genera multe obligaţii care vor fi în detrimentul activităţii CJ’’, nu pot fi altfel înţelese decât fie puse în contextul declaraţiilor de campanie electorală, fie în contextual faptului că acesta nu ştie ce a semnat. De altfel, nu este pentru prima dată când consilierul judeţean Marius-Petre Nicoară aduce acuze nefondate, “uitând” în acelaşi timp să facă publice acte sau acţiuni care au făcut parte din mandatul său de fost preşedinte al Consiliului Judeţean.

 

Biroul de Presă
28.10.2008

 

ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
CONSILIUL JUDEŢEAN

 

                                                                       H O T Ă R Â R E A   N R. 242
                                                                             din 22 noiembrie 2007

                                     privind acordarea de către Consiliul Judeţean Cluj a mandatului pentru 
                                  reprezentantul C.J.C. în A.G.A. la S.C.”Centrul Agro Transilvania Cluj”S.A.,
                                                          în vederea exercitării drepturilor de acţionar

 Consiliul Judeţean Cluj;
Analizând proiectul de hotărâre privind acordarea de către Consiliul Judeţean Cluj a mandatului pentru reprezentantul C.J.C. în A.G.A. la S.C .”Centrul Agro Transilvania Cluj” S.A, în vederea exercitării drepturilor de acţionar, iniţiat de către preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius-Petre Nicoară;
 Ţinînd cont de prevederile: 
 Legii nr.31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind societăţile comerciale;
Fiind îndeplinite prevederile cuprinse în art. 44 şi art. 45 coroborate cu cele ale art. 94-98 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată;
În temeiul drepturilor conferite prin art. 115 alin. (1) lit. c) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată;

                                                                                   h o t ă r ă ş t e:

 Art. 1. Se mandatează domnul Preşedinte Marius-Petre Nicoară ca reprezentant al Consiliului Judeţean Cluj în AGA  la S.C.”Centrul Agro Transilvania Cluj” S.A..
 Art. 2. Se acordă mandat reprezentantului în AGA la S.C.”Centrul AgroTransilvania  Cluj” S.A, în vederea susţinerii „sistemului unitar” de administrare a societăţii.
 Art. 3. Reprezentantul Consiliului Judeţean Cluj în AGA la S.C „Centrul Agro Transilvania Cluj” S.A. este mandatat să susţină aprobarea Consiliului de administraţie şi a Comisiei de cenzori în actuala componenţă.
 Art. 4. Reprezentantul Consiliului Judeţean Cluj în A.G.A la S.C. ”Centrul Agro Transilvania Cluj”S.A este mandatat să aprobe remuneraţia curentă pentru exerciţiul în curs, membrilor Consiliului de administraţie şi a cenzorilor în limitele prevederilor legale şi în funcţie de performanţele economico-financiare ale unităţii.
 Art. 5. Cu punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj prin reprezentantul C.J.C. în A.G.A. la S.C. ”Centrul AgroTransilvania Cluj”S.A., Direcţia de Aministraţie Publică şi Juridică şi Direcţia Economică.
 Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică Direcţiei de Administraţie Publică şi Juridică, Direcţiei Economice, reprezentantului C.J.C. în A.G.A. la S.C. ”Centrul AgroTransilvania Cluj” S.A. şi Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj.

                                                                                                                   Contrasemnează:
                   PREŞEDINTE,                                                                   SECRETAR AL JUDEŢULUI,

            Marius-Petre Nicoară                                                                       Măriuca Pop

 

 

 

ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
CONSILIUL JUDEŢEAN

                                                                     H O T Ă R Â R E A   N R. 243
                                                                           din 22 noiembrie 2007

                                    privind acordarea de către Consiliul Judeţean Cluj a mandatului pentru
                                   reprezentantul C.J.C. în A.G.A. la S.C. Compania de Apă SOMEŞ S.A.,
                                                        în vederea exercitării drepturilor de acţionar

 

 Consiliul Judeţean Cluj;
Analizând proiectul de hotărâre privind acordarea de către Consiliul Judeţean Cluj a mandatului pentru reprezentantul CJC în AGA la S.C Compania de Apă SOMEŞ S.A, în vederea exercitării drepturilor de acţionar, propus de  preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius-Petre Nicoară;
 Ţinînd cont de prevederile:
 art. 91 alin. (1) lit. a) coroborat cu alin. (2) lit. d) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată;
 Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată;
Fiind îndeplinite prevederile cuprinse în art. 44 şi art. 45 coroborate cu cele ale art. 94-98 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată;
În temeiul drepturilor conferite prin art. 115 alin. (1) lit. c) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată;

                                                                                h o t ă r ă ş t e:

 Art. 1. Se mandatează domnul Preşedinte Marius Petre Nicoară ca reprezentant al Consiliului Judeţean Cluj în AGA  la S.C.Compania de Apă SOMEŞ S.A.
 Art. 2. Se acordă mandat reprezentantului în AGA la S.C.Compania de Apă SOMEŞ S.A, în vederea susţinerii „sistemului unitar” de administrare a societăţii.
 Art. 3. Reprezentantul Consiliului Judeţean Cluj în AGA la S.C Compania de Apă SOMEŞ  S.A. este mandatat să susţină aprobarea Consiliului de administraţie în actuala componenţă.
 Art. 4. Se acordă mandat reprezentantului în AGA la S.C. Compania de Apă SOMEŞ S.A. să susţină varianta ca situaţiile financiare ale societăţii să fie supuse auditului financiar.
 Art. 5. Reprezentantul Consiliului Judeţean Cluj în A.G.A la S.C. Compania de Apă SOMEŞ S.A este mandatat să aprobe remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs, membrilor consiliului de administraţie în limitele prevederilor legale şi în funcţie de performanţele economico-financiare ale unităţii.
 Art. 6. Cu punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj în calitate de reprezentant al CJC în AGA la S.C. Compania de Apă SOMEŞ S.A., Direcţia de Administraţie Publică şi Juridică şi Direcţia Economică.
 Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică reprezentantului C.J.C. în A.G.A. la S.C. Compania de Apă SOMEŞ S.A., Direcţiei de Administraţie Publică şi Juridică, Direcţiei Economice şi Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj,

                                                                                                                       Contrasemnează:
                   PREŞEDINTE,                                                                       SECRETAR AL JUDEŢULUI,

            Marius-Petre Nicoară                                                                             Măriuca Pop

 

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW