Primirea ambasadorului Sloveniei la Consiliul Judetean
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan, a primit miercuri, 18 noiembrie 2015, vizita Excelenţei Sale, domnul Mihael ZupanÄÂiÄÂ, Ambasadorul Republicii Slovenia în România.
În cadrul vizitei, preşedintele Consiliului Judeţean a prezentat Excelenţei Sale potenţialul economic şi investiţional al judeţului Cluj, precum şi cele mai importante proiecte aflate în derulare la nivelul Consiliului Judeţean Cluj, toate acestea având ca scop extinderea relaţiilor de cooperare bilaterală în multiple domenii, inclusiv atragerea de investitori sloveni în vederea intensificării cooperării economice şi dezvoltării schimburilor comerciale. În acest context, s-a evidenţiat importanţa facilităţilor pe care Parcurile Industriale administrate de Consiliul Judeţean prin intermediul S.C. TETAROM S.A. le oferă investitorilor, o atenţie aparte fiind acordată şi proiectelor de extindere şi modernizare a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, unul dintre cele mai importante motoare de dezvoltare economică în regiune şi o semnificativă poartă de intrare în judeţ a turiştilor şi a potenţialilor investitori. De altfel, pornind exact de la acest considerent, respectiv de la rolul de catalizator al dezvoltării economice pe care aeroportul clujean îl are, o atenţie aparte a fost acordată, în cadrul discuţiilor, oportunităţii şi, respectiv, demersurilor ce trebuie întreprinse în vederea deschiderii unei rute aeriene Cluj-Napoca – Ljubljana cu o frecvenţă de două ori pe săptămână.
Tot din dorinţa de a pleda cauza judeţului şi de a convinge oficialul sloven de avantajele pe care Clujul le are din punct de vedere investiţional, pe parcursul întâlnirii domnul Mihai Seplecan a evidenţiat faptul că acest judeţ găzduieşte cel de-al doilea centru universitar al ţării, o forţă de muncă înalt calificată, vorbitoare de limbi străine, cu o experienţă vastă în multiple domenii de activitate, puncte forte care fac Clujul un judeţ extrem de atractiv din perspectiva potenţialilor investitori.
“Consider că întâlnirea cu domnul Mihael ZupanÄÂiÄÂ, Ambasadorul Republicii Slovenia în România, a fost una extrem de benefică, ce a marcat un pas mare înainte în procesul de colaborare româno-slovenă şi în identificarea celor mai oportune domenii în care se pot realiza schimburi de informaţii şi expertiză dar, mai ales, schimburi economice. La finalul întâlnirii pot afirma, cu toată convingerea, că am pledat bine cauza judeţului şi am reuşit să conving înaltul diplomat sloven în legătură cu imensul potenţial de dezvoltare al Clujului, fapt care mă face să fiu mai mult decât încrezător că prezentarea mesajului nostru, de total interes şi disponibilitate de cooperare, va stimula o serie de investitori sloveni să demareze afaceri profitabile în Cluj”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan.
În final, cele două părţi au stabilit modalităţile viitoare de schimb de informaţii şi au decis să analizeze împreună ideea derulării în perspectivă a unor proiecte comune, domnul Preşedinte Mihai Seplecan propunând în acest sens, pentru a facilita procesul de cunoaştere de către investitorii sloveni a potenţialului economic al judeţului Cluj şi pentru a face primii paşi concreţi în vederea colaborării, organizarea unor întâlniri de lucru româno-slovene, la care să participe specialişti sloveni, posibili investitori şi reprezentanţi ai judeţului Cluj.
Reamintim în acest context faptul că în judeţul Cluj îşi desfăşoară activitatea 11 agenţi economici cu capital sloven, valoarea capitalului sloven investit fiind de 35.356,07 de lei. Principalele domenii în care activează aceştia se referă la lucrări de construcţii, construcţii de căi de comunicaţie terestre şi construcţii destinate sportului, intermedieri în comerţul cu material lemnos şi de construcţii, activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor, activităţi de traducere scrisă şi orală (interpreţi) sau transporturi rutiere de mărfuri.
Biroul de presă
18 noiembrie 2015