Depozitari ilegale de deseuri la Pata Rat
Consiliul Judeţean Cluj a fost notificat oficial de către reprezentanţii Asocierii SC Nordconforest SA – SC Finara Consult SRL- SC Interdevelopment SRL, în calitate de Antreprenor pentru Lotul I (Pata Rât, Huedin, Turda şi Gherla) în cadrul contractului privind proiectarea şi execuţia obiectivului de investiţii „Închidere şi ecologizare depozite neconforme de deşeuri urbane din judeţul Cluj” în legătură cu faptul că a fost constatată în mod clar existenţa unor volume considerabile de deşeuri suplimentare faţă de cele avute în vedere în momentul organizării licitaţiei. Constatarea a survenit în contextul studiilor topografice efectuate de Antreprenor ulterior preluării amplasamentului, în data de 12 iunie a.c., în etapa de culegere a datelor necesare procesului de proiectare.
Astfel, în cazul depozitului neconform de deşeuri de la Pata Rât, cantitatea suplimentară de deşeuri constatată cu ocazia culegerii datelor pentru proiectare şi întocmirea studiilor tehnice de specialitate, raportat la cantităţile de deşeuri indicate în momentul organizării licitaţiei în anul 2014 şi determinate prin studiul topografic aflat la caietul de sarcini este de nu mai puţin de 541.300 de mc!!!
Potrivit notificării antreprenorului, această situaţie extrem de gravă, ale cărei adevărate dimensiuni se relevă abia acum, în cadrul studiilor şi operaţiunilor obligatorii presupuse de etapa de proiectare în vederea închiderii şi ecologizării depozitului neconform, îşi are originea în activitatea rampei private de stocare temporară învecinate operate de către SAPLREST RAMPĂ până recent, fără respectarea normelor legale.
În contextul în care cantităţile de deşeuri suplimentar determinate faţă de caietul de sarcini aferent licitaţiei nu aveau cum să fie măsurate şi, respectiv, asumate de către niciunul dintre participanţii la licitaţie, această operaţie necesitând demararea fazei de proiectare şi efectuarea studiilor de teren, diferenţele extrem de mari constatate sunt de natură să afecteze grav soluţiile iniţiale de închideri propuse şi asumate, în special din punct de vedere al preţului contractului.
„Ţin să îi asigur pe această cale pe toţi clujenii de faptul că voi întreprinde toate demersurile necesare pentru a proteja banii publici şi pentru a recupera orice potenţial prejudiciu cauzat bugetului judeţului. Depozitarea ilegală a unor cantităţi uriaşe de deşeuri la Pata Rât, ulterior sistării acestei activităţi în luna iulie 2010, generează costuri suplimentare extrem de mari şi care nu sunt eligibile pentru a fi decontate din bani europeni. Totodată, având în vedere datoria mea de a securiza atât fondurile europene cât şi cele din bugetul judeţului, îi asigur pe contribuabili că nu doar banii europeni ci nici banii judeţului Cluj nu vor fi folosiţi pentru a închide şi neutraliza deşeuri care aparţin şi care au generat profituri unor operatori privaţi întrucât acest lucru ar contraveni grav legislaţiei în vigoare. În plus, deşi este de datoria noastră să închidem depozitul public neconform de deşeuri, pentru a evita declanşarea procedurii de infringement, nici nu se pune problema închiderii cu fonduri europene a unei rampe private întrucât acest lucru ar reprezenta o fraudă evidentă în folosirea banilor europeni. De altfel, am şi anunţat deja autorităţile competente cu privire la neregularităţile grave constatate şi sunt convins că acestea îşi vor face datoria. În altă ordine de idei, nu pot să nu mă întreb, retoric, desigur, care e adevărata cantitate de deşeuri depozitată suplimentar, în mod ilegal, la Pata Rât, în tot acest timp începând din luna iulie 2010 dacă în interval de doar un an şi câteva luni, de la măsurătoarea care a precedat licitaţia din anul 2014 şi până în prezent au fost depozitate cca. 550.000 de mc?! În plus, care e cantitatea reală de deşeuri depozitate şi care e profitul obţinut în mod ilegal având în vedere că aceasta e cantitatea efectiv rămasă în rampă, separat de ceea ce operatorul privat a recuperat şi valorificat în vederea reciclării?!Totodată, cum poate fi oare explicată această diferenţă enormă între cantităţile declarate Agenţiei pentru Protecţia Mediului, de cca. 100.000 de mc/an şi cea reală, determinată acum?! Şi, nu în ultimul rând, care e provenienţa acestei cantităţi uriaşe de deşeuri depozitate suplimentar, să fie oare din judeţul Cluj sau şi din alte judeţe ale ţării?!
O dată în plus, mă adresez locuitorilor judeţului Cluj, asigurându-i că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru ca acest proiect strategic să fie finalizat în bune condiţii, fără ca aceste costuri neeligibile să poată fi transferate în sarcina altora decât a celor care le-au cauzat. În plus, dincolo de riscul pe care îl generează pentru proiect şi de prejudiciile cauzate bugetelor locale, cei vinovaţi vor trebui să răspundă pentru toate celelalte consecinţe negative provocate de deşeurile depozitate ilegal până de curând. Mă refer aici inclusiv la incendiile care se produc frecvent în acea zonă şi care sunt de natură să afecteze sănătatea populaţiei şi să pună în pericol grav inclusiv securitatea curselor aeriene operate de la Cluj. În final, şi tot ca o întrebare retorică dar importantă pentru bunul mers al acestui proiect, problema care se pune e: Unde e, oare, fondul de închidere care trebuia constituit în mod obligatoriu de către operator exact în acest scop?! Nu intenţionez să mă opresc aici cu demersurile, motiv pentru care în zilele care vor urma voi aduce la cunoştinţă publică noi aspecte grave referitoare la problema depozitării deşeurilor” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan.
Biroul de presă
8 iulie 2015