Judeţul Cluj, promovat în Ţara Sfântă
CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ
Informare de presă
Judeţul Cluj, promovat în Ţara Sfântă
Consiliul Judeţean Cluj a participat în perioada 11-12 februarie 2020 la Târgul Internaţional de Turism IMTM de la Tel Aviv, cea mai importantă manifestare turistică din zona bazinului Mediteranei de Est.
Pe parcursul celor două zile ale evenimentului, reprezentanţii Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică din cadrul Consiliului Judeţean (CNIPT) au oferit vizitatorilor, cu ajutorul diverselor materiale de promovare, informaţii cu privire la cele mai atractive obiective şi zone turistice din judeţul Cluj, evenimente de talie internaţională care au loc în judeţ, activităţi de recreere sau posibilităţi de cazare şi agroturism, etc. De asemenea, CNIPT Cluj a realizat, în cadrul unei conferinţe despre România organizată de IMTM Tel Aviv, o prezentare completă a potenţialului turistic al judeţului şi a principalelor atracţii. În cadrul conferinţei au mai susţinut astfel de prezentări reprezentanţii judeţelor Suceava, Sibiu şi Covasna.
Numeroşii vizitatori prezenţi la stand au fost interesaţi cu precădere de cultura iudaică din Transilvania şi România, obiectivele de cult ale comunităţii iudaice din Cluj, unităţile de cazare cu facilităţi spa, atracţiile naturale din judeţ, printre care Salina Turda, precum şi de zona montană a judeţului.
Totodată, în demersul de atragere în judeţ a cât mai mulţi turişti israelieni, un aspect extrem de important şi care a fost reamintit atât în cadrul prezentării judeţului cât şi vizitatorilor de la stand îl reprezintă faptul că judeţul Cluj este conectat cu Israelul prin zboruri directe între Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca şi Aeroportul Internaţional „Ben Gurion” din Tel Aviv.
În acelaşi timp, în Cluj există, încă din perioada medievală, o comunitate iudaică, pe raza judeţului regăsindu-se câteva dintre monumentele reprezentative ale cultului mozaic din România printre care Sinanoga Neologă din Cluj-Napoca – Templu dedicat evreilor deportaţi în lagărele naziste, Sinagoga din Dej, una din cele mai mari sinagogi din spaţiul transilvan, dar şi Sinagoga din Gherla.
Prezenţa CNIPT Cluj la una din principalele manifestări de profil de pe piaţa Orientului Apropiat reconfirmă intensificarea demersurilor Consiliului Judeţean Cluj de promovare a judeţului, scopul participării fiind acela de a contribui la creşterea vizibilităţii destinaţiei Cluj în rândul publicului ţintă format din reprezentanţi internaţionali şi specialişti din domeniu.
Biroul de presă
13 februarie 2020