A demarat asfaltarea drumului judeţean 107T Mărişel „“ Măguri Răcătău – Măguri

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
A demarat asfaltarea drumului judeţean 107T Mărişel – Măguri Răcătău – Măguri

 

     Consiliul Judeţean Cluj aduce la cunoştinţa participanţilor la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul judeţean 107T Mărişel – Măguri Răcătău – Măguri lucrările de întreţinere au intrat în faza de asfaltare.
     Lucrările de asfaltare vizează, astfel, două sectoare de drum, respectiv Mărişel – Măguri Răcătău, între km 5+435 şi km 11+600 şi Măguri Răcătău – Măguri, între km 16+800 şi km 21+330.
     Reamintim, în acest context, faptul că sectoarele cuprinse între pozţile kilometrice 1+000 şi 5+435, respectiv între km 11+600 şi km 16+800, au fost asfaltate în cursul anilor trecuţi, în special în cursul anului 2019.
     Anterior începerii asfaltării au fost executate lucrări constând în reprofilarea drumului cu cilindrare şi adaos de piatră, şanţuri, lucrări la podeţe, tăierea vegetaţiei şi a lăstărişului din apropierea căii de rulare, aşternerea de strat de balast stabilizat, precum şi alte lucrări pregătitoare în vederea aşternerii covorului asfaltic.
     În această fază, a demarat asfaltarea sectorului de drum Măguri Răcătău – Măguri, urmând ca după finalizarea acestuia să se execute lucrările de asfaltare pe sectorul de drum Mărişel – Măguri Răcătău.

 

Biroul de presă
18 mai 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW