Informare de presă Program special pentru relaţiile cu publicul la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor (DJEP) Cluj, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, aduce la cunoştinţa publicului următoarele: În conformitate cu prevederile legale în vigoare, „valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări ” (cartea de identitate, precum şi cartea de identitate provizorie ). În acest context, în vederea prevenirii răspândirii SARS-CoV-2, accesul în cadrul sediului DJEP Cluj de pe str. Aviator Bădescu, nr. 7-9, se va face cu respectarea următoarelor măsuri de protecţie: – triaj epidemiologic constând în controlul temperaturii (nu se permite accesul persoanelor a căror temperatură corporală măsurată la intrarea în incintă depăşeşte 37,3ËšC); – dezinfectarea obligatorie a mâinilor; – obligativitatea purtării măştilor de protecţie; – respectarea distanţei minime de 2 metri între oricare două persoane. Pe perioada stării de alertă, activitatea de depunere a cererilor de eliberare a actului de identitate se va desfăşura exclusiv prin programare prealabilă pe site-ul www.djepcluj.ro, secţiunea Programări online sau la numărul de telefon 0733504712. În situaţia în care cetăţeanul nu se poate prezenta la ora stabilită, acesta va putea solicita o reprogramare. Depunerea actelor pentru obţinerea cărţii de identitate se va face în intervalul orar 8.00-12.00 în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri. Persoanele care sunt programate trebuie să se prezinte la ora de programare şi să evite aşteptarea suplimentară în spaţiile destinate publicului. Astfel, va fi permis accesul în incintă, concomitent, pentru doar patru persoane, respectiv două persoane la ghişeu şi încă două persoane în spaţiul destinat publicului, cu menţinerea distanţei minime de 2 metri. Solicitantul actului de identitate va înlătura masca de protecţie în momentul preluării imaginii. Accesul în sediul instituţiei în vederea depunerii cererilor de eliberare a cărţilor de identitate va fi permis doar solicitanţilor şi, după caz, proprietarului spaţiului de locuit, iar în situaţia minorului şi a părintelui sau reprezentantului legal, în baza programărilor online sau a celor telefonice şi a documentului de identitate, în original. Ridicarea cărţilor de identitate se va face în baza tichetului eliberat la depunerea cererii, accesul în sediul DJEP Cluj realizându-se urmare a programării comunicate la depunerea cererii, în intervalul orar 14.00-15.00 în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, respectiv vineri în intervalul 12.00-13.00. Contravaloarea cărţii de identitate, 7 lei, poate fi achitată numerar sau cu cardul la casieria instituţiei sau prin oficiile poştale ori băncile comerciale în contul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj RO57TREZ21621G335000XXXX, C.U.I. 17637157, Trezoreria Cluj-Napoca.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.OkPrivacy policy