Paşi concreţi pentru extinderea alimentării cu apă în şapte noi comune clujene

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Paşi concreţi pentru extinderea alimentării cu apă în şapte noi comune clujene

 

     Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a semnat autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de extindere a alimentării cu apă în comunele Aşchileu, Bonţida, Chinteni, Ceanu Mare, Cojocna, Iclod şi Vultureni.
     Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Ceea ce urmărim constant este ca prin intermediul investţilor pe care le derulăm să contribuim la creşterea calităţii vieţii clujenilor şi la reducerea decalajelor de dezvoltare dintre mediul urban şi cel rural. Cu ajutorul fondurilor europene, locuitorii acestor comune vor beneficia în curând de o apă de cea mai bună calitate”.
     În valoare totală de 37.215.734 lei, investţa presupune realizarea de noi reţele de aducţiune cu o lungime totală de 22,64 km, reţele noi de distribuţie în lungime de 75,21 km, opt rezervoare noi, patru noi staţii de clorinare şi două staţii de pompare. De asemenea, proiectul vizează realizarea şi montarea vanelor în cămine, execuţia hidranţilor subterani pentru stingerea incendiilor, branşamente la consumatori, precum şi reabilitarea unui rezervor şi a unei staţii de pompare a apei potabile.
     Lucrările vor fi executate în cadrul contractului de lucrări numărul 11 din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj, în perioada 2014-2020”, proiect cu finanţare europeană în valoare de 355,6 milioane de euro câştigat de către Compania de Apă „Someş” S.A. la finele anului 2018.

 

Biroul de presă
21 august 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW