Consiliul Judeţean Cluj a primit vizita E.S. David Saranga, Ambasador al Israelului în România

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Consiliul Judeţean Cluj a primit vizita E.S. David Saranga, Ambasador al Israelului în România


Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vákár István, a primit marţi, 9 martie a.c., vizita Ambasadorului Statului Israel în România, Excelenţa Sa, domnul David Saranga.
În cadrul întâlnirii, oficialul străin a împărtăşit din experienţa Israelului în ceea ce priveşte gestionarea crizei sanitare provocate de COVID-19, menţionând că statul evreu are o campanie de vaccinare eficientă care a dus la scăderea numărului de persoane infectate precum şi la deschiderea pieţei şi a societăţii.
Pe parcursului vizitei, Excelenţei Sale i-au fost prezentate unele dintre cele mai importante proiecte din domeniul sanitar aflate în derulare la nivelul forului administrativ judeţean, respectiv Spitalul Pediatric Monobloc şi Centrul Integrat de Transplant. În acest sens, domnul Vákár a punctat stadiile în care se află fiecare dintre aceste proiecte şi sursele de finanţare, accentuând importanţa lor pentru judeţ şi întreaga ţară.
În contextul în care Clujul a devenit un hub al serviciilor medicale, deservind pacienţi care provin atât din Transilvania, cât şi din zona extracarpatică, s-a discutat şi despre edificarea Spitalului Regional de Urgenţă de la Cluj, unitate medicală ce va deservi regiunea de nord-vest a ţării şi va dispune de o tehnologie avansată, urmând a fi asigurate servicii medicale la cele mai înalte standarde.
Vákár István, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Această vizită nu poate decât să ne bucure, fiind o dovadă în plus a faptului că judeţul nostru reprezintă un punct de interes extrem de important pentru partenerii străini şi potenţialii investitori. Îmi doresc ca discuţiile noastre să aibă finalitatea dorită de ambele părţi şi să se concretizeze în proiecte sustenabile şi reciproc avantajoase.”
Oficialul israelian a manifestat un interes deosebit în ceea ce priveşte efectele pandemiei asupra economiei judeţului, stadiul procesului de vaccinare şi investţile din domeniul medico-sanitar.
În final, reprezentanţii celor două părţi au decis să analizeze împreună ideea derulării în perspectivă a unor proiecte de interes comun, în special în domeniul tehnologiei şi cel cultural.

Biroul de presă
9 martie 2021

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW