Stadionul Cluj Arena, pregătit pentru găzduirea Campionatului European de Atletism pe echipe
O delegaţie a European Athletics a vizitat recent Cluj Arena în vederea verificării condţilor oferite pentru găzduirea, în premieră pentru România, a Campionatului European de Atletism pe echipe, cu probe pe un stadion. Evenimentul va avea loc în perioada 19-20 iunie 2021.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Experţii care au vizitat stadionul au fost extrem de încântaţi de condţile pe care le oferim atleţilor şi staff-urilor tehnice. Ne bucurăm să putem găzdui pe stadionul emblemă al Clujului şi al întregii Transilvanii un nou eveniment sportiv de înaltă ţinută”.
Experţii tehnici prezenţi la Cluj au prezentat în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii stadionului cerinţele tehnice în vederea bunei organizări a competţei sportive, avansând, totodată, şi propunerile de implementare a acestora. În urma discuţiilor purtate, gazda competţei, Cluj Arena, a reconfirmat faptul că va implementa toate cerinţele referitoare la transmisia televizată, amplasarea echipamentelor tehnice de cronometraj şi măsurare, a sistemelor video şi de comunicaţii, etc. Campionatul European de Atletism pe Echipe, Liga 1 care se va desfăşura pe Cluj Arena va reuni la start nu mai puţin de 13 echipe reprezentative: Belarus, Belgia, Cehia, Elveţia, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Olanda, Suedia, Turcia, Norvegia şi România. În Liga 1 a acestei competţi sunt reprezentate unele dintre cele mai puternice ţări în atletism, din echipele participante făcând parte numeroşi atleţi medaliaţi la campionatele mondiale şi europene şi deţinători de recorduri mondiale.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.OkPrivacy policy