Consiliul Judeţean Cluj a aprobat noile regulamente de navigaţie pe lacurile Tarniţa şi Fântânele
CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ
Consiliul Judeţean Cluj a aprobat noile regulamente de navigaţie pe lacurile Tarniţa şi Fântânele
Forul administrativ al judeţului Cluj a aprobat, în cadrul şedinţei ordinare din data de 31 martie a.c., noile regulamente privind navigaţia pe lacurile Tarniţa şi Fântânele, inclusiv mecanismul de control al aplicării acestora şi sancţiunile impuse pentru nerespectarea regulilor.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „La finalul unei proceduri extrem de transparente şi în care toţi cei interesaţi au putut formula propuneri, a rezultat o reglementare echilibrată, care protejează sursa de apă potabilă a Clujului şi mediul înconjurător, permiţând, totuşi, desfăşurarea de activităţi de agrement care nu poluează”.
În ceea ce priveşte lacul Tarniţa, regulamentul delimitează trei zone de reglementare, din care, în două este complet interzisă navigaţia. În cea de-a treia, care cuprinde inclusiv zona de la „coada lacului”, după cum este cunoscută de turişti, este permisă navigaţia, însă doar cu ambarcaţiuni care folosesc motoare electrice. În ceea ce priveşte amenzile, cele mai mari sunt cele pentru accesul cu mijloace care utilizează combustibili fosili, acestea fiind între 3.000 şi 6.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 şi 50.000 de lei pentru persoanele juridice.
Accesul cu ambarcaţiuni care utilizează carburanţi fosili este interzis, de asemenea, şi în ceea ce priveşte lacul Fântânele, cu excepţia celor deţinute de autorităţile publice şi care se află în misiune. La fel ca în cazul lacului Tarniţa, este permisă navigaţia ambarcaţiunilor de agrement şi sportive propulsate exclusiv cu vâsle, vele, pedale şi motoare electrice. Amenzile pentru nerespectarea prevederilor regulamentului sunt identice cu cele aplicate pe lacul Tarniţa, constatarea şi aplicarea contravenţiilor fiind realizată de către angajaţi ai Consiliului Judeţean Cluj, desemnaţi de preşedintele forului administrativ judeţean.
Biroul de presă
31 martie 2021