Stimulente financiare pentru personalul medical şi de specialitate din spitalele subordonate Consiliului Judeţean Cluj

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Stimulente financiare pentru personalul medical şi de specialitate din spitalele subordonate Consiliului Judeţean Cluj

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a inţat un proiect de hotărâre care va fi dezbătut în cadrul proximei şedinţe a forului administrativ judeţean şi care vizează acordarea unor stimulente financiare lunare pentru personalul medical şi de specialitate din cadrul celor cinci unităţi sanitare din subordine: Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul de Pneumoftiziologie ,,Leon Daniello”, Spitalul de Recuperare, Spitalul de Urgenţă pentru Copii şi Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „În contextul epidemiologic actual, întregul sistem sanitar este supus unor provocări continue iar gradul de mobilizare şi eficienţa acestuia trebuie să rămână ridicate. Consider că este de datoria noastră să acordăm sprijinul şi respectul cuvenit acestor eroi în halate albe, echipelor medicale aflate în prima linie a luptei pentru salvarea vieţii şi a sănătăţii pacienţilor”.
Potrivit proiectului de hotărâre, începând cu drepturile salariale aferente lunii aprilie a.c. şi până la 31 decembrie 2021 vor fi acordate stimulente financiare lunare personalului medical şi de specialitate din cele cinci instituţii spitaliceşti, în limita a două salarii minime brute pe ţară, din veniturile proprii ale spitalelor, în limita bugetului aprobat pe anul 2021.
Acordarea acestor stimulente se stabileşte cu încadrarea în procentul stabilit de către Consiliul Judeţean pentru fiecare spital, conform legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în baza unui Regulament aprobat de Consiliul de Administraţie al fiecărui spital. În calitate de ordonator de credite, managerul fiecărei unităţi medicale va răspunde de modul de stabilire şi acordare a stimulentelor, de întocmirea, aprobarea şi aplicarea respectivului regulament.

Biroul de presă
20 aprilie 2021

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW