Un nou rezervor de apă în comuna Chinteni

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

  

COMUNICAT DE PRESĂ

 Demersuri concrete pentru rezolvarea problemei apei potabile din comuna Chinteni

 

Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” au inițiat, în regim de urgență, procedura de achiziție publică în vederea construirii unui nou rezervor de înmagazinare a apei în comuna Chinteni.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Pentru rezolvarea problemei alimentării cu apă din Chinteni am luat decizia construirii, în regim de urgență, a unui rezervor tampon, de mare capacitate, care să asigure furnizarea unei cantități de apă suficiente pentru consumul casnic din comună, chiar și în condițiile creșterii debitului pe fondul unei secete severe, precum cea pe care o traversăm în acest moment. Investiția va fi asigurată de Consiliul Județean din fondul special constituit în vederea finanțării unor astfel de obiective”.

În prezent, localitatea Chinteni dispune de un sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă aflat în administrarea Companiei de Apă Someș. Actuala conductă de apă, construită în anul 2006, a fost dimensionată pentru un număr de doar 2.700 de locuitori. Însă, în timp, pe fondul dezvoltării accelerate a zonei, respectiv a creșterii la peste 8.000 a numărului de beneficiari, rețeaua existentă nu a mai putut asigura debitul necesar de apă.

Pentru rezolvarea rapidă a acestei situații, agravate și de contextul climatic actual, soluția tehnică identificată a fost cea a construirii unui nou rezervor de înmagazinare a apei, cu un volum de 300 mc, care să îl înlocuiască pe cel actual.

Valoarea estimată a contractului este de 773.814 lei, operatorii economici interesați putând depune ofertele până în data de 26 iulie 2022, ora 15.00.

În ceea ce privește deplina rezolvare a problemei, pe termen lung, aceasta va fi asigurată odată cu implementarea mega-proiectului european finanțat prin POIM, proiect care presupune inclusiv extinderea alimentării cu apă în comuna Chinteni.

         

Biroul de presă

6 iulie 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW