Invitatie semnare protocol infratire Cluj-Hincesti
Consiliul Judeţean Cluj invită reprezentanţii mass-media să participe astăzi, 18 martie 2015, cu începere de la ora 9.00, în Sala de şedinţe a forului administrativ judeţean, la ceremonia publică de semnare a Înţelegerii de cooperare dintre Judeţul Cluj şi Raionul Hînceşti din Republica Moldova.
Reamintim în acest context faptul că înfrăţirea celor două unităţi administrativ teritoriale omoloage a fost aprobată, cu unanimitate de voturi, în şedinţa forului administrativ clujean din data de 12 februarie 2015.
Iniţiativa Consiliului Judeţean Cluj se încadrează în demersul Statului Român de sprijinire a Republicii Moldova în procesul de integrare europeană şi democratizare, sens în care se apreciază a fi necesară şi utilă intensificarea legăturilor şi a relaţiilor de colaborare între cele două naţiuni surori.
Biroul de presă
18 martie 2015