Consiliul Județean asfaltează drumul județean care traversează localitatea Bologa

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Consiliul Județean asfaltează drumul județean care traversează localitatea Bologa

 

Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de asfaltare a drumului județean DJ 103H (DN 1) – Bologa – Săcuieu, mai precis a sectorului care traversează localitatea Bologa din comuna Poieni.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Asfaltarea drumului turistic de interes județean care traversează Bologa, unul dintre satele-comoară ale zonei, cu numeroase obiective turistice de excepție, reprezintă o etapă importantă a proiectului de reabilitare a acestei rute. După finalizare, aceasta va constitui o alternativă eficientă la celelalte drumuri care fac legătura între drumul național DN 1 și Parcul Național Apuseni”.

Lucrările de întreținere inițiate pe DJ 103H vizează, în ansamblu, un sector în lungime de 12,25 kilometri, de la km 0+000 la km 12+250.
În paralel, lucrările continuă prin frezarea zonelor deteriorate precum și plombarea gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice, tratarea burdușirilor și a tasărilor și ridicarea la cotă a capacelor de canalizare.
De asemenea, vor mai fi executate operațiuni constând în aducerea la profil și completarea acostamentelor, curățarea și desfundarea șanțurilor și a camerelor de cădere, reprofilarea drumurilor laterale cu cilindrare și adaos de material, asigurarea scurgerii apelor, înlocuirea de podețe, montarea de parapeți metalici în zonele unde situația impune acest lucru și vopsirea capetelor de podețe.

  

Biroul de presă
14 septembrie 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW