Tetarom S.A, două decenii de activitate în sprijinul mediului de afaceri clujean

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Tetarom S.A, două decenii de activitate în sprijinul mediului de afaceri clujean

 

Fondată în luna noiembrie 2001 de către Consiliul Județean Cluj, Tetarom S.A., societatea care administrează parcurile industriale cu același nume, împlinește 20 de activitate.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Tetarom s-a dovedit a fi un model de mare succes, un catalizator al dezvoltării economice a întregului județ. Conceptul de business promovat, facilitățile oferite investitorilor dar și excelenta colaborare dintre mediul public și cel privat au avut un rol esențial în evoluția favorabilă a Clujului și în consacrarea acestuia drept una dintre cele mai dinamice  și inovative regiuni ale Europei”.

Tetarom, sau Transilvania Echipamente și Tehnologii Avansate produse în ROMânia, a pornit cu un singur parc, cel din zona Hoia, denumit astăzi „Tetarom I”. În momentul de față Tetarom S.A. administrează aproape 4 milioane de metri pătrați de teren, pe teritoriul celor trei parcuri industriale pe deplin operaționale și ocupate în proporție de 100%.

De asemenea, Consiliul Județean a demarat construirea atât a unui nou parc industrial pe teritoriul administrativ al comunei Feleacu, cât și a unui parc științific – Tetapolis. Totodată, datorită cererilor tot mai numeroase, forul administrativ județean a inițiat edificarea parcului industrial Tetarom V.

În prezent, în cele trei parcuri Tetarom pe deplin operaționale funcționează circa 130 de companii rezidente, care au reușit să atragă investiții totale în valoare de  aproximativ 1,2 miliarde de euro. În acest fel, au fost create circa 14.400 de noi locuri de muncă pentru clujeni.

Succesul acestor parcuri industriale se explică inclusiv prin nivelul crescut al rentabilității investițiilor realizate. Astfel, conform unei analize recente, Tetarom ocupă locul I la nivel național din punctul de vedere al profitabilității capitalului investit raportat la costul/loc de muncă creat, cu o valoare de doar 1.500 de euro.

 

Biroul de presă
16 noiembrie 2021

 

 

CA LA 20 DE ANI!

COMPANIA ADMINISTRATOR A PARCURILOR INDUSTRIALE TETAROM ÎMPLINEȘTE AZI DOUĂ DECENII DE ACTIVITATE

 

„În 2001 când am început,  parcurile industriale au însemnat un suflu nou, poate prea îndrăzneț prin lipsa altor modele similare in Romania la acel moment, în timp însă s-a dovedit un model de succes datorită acțiunii noastre concertate și hotărâte. Am început într-adevăr de la 0, fără know-how, fără proceduri speciale, doar cu o idee clară a ceea ce voiam sa realizăm și înarmați cu foarte mult optimism și cu un entuziasm molipsitor, caracteristic oricărui început de drum.  Am crezut tot timpul că vom reuși. Și în final, am reușit! Trebuie menționat faptul că am beneficiat în demersul nostru de susținerea permanentă a Consiliului Județean Cluj, care a fost tot timpul alături de noi pe tot parcursul celor 20 de ani. Pentru asta le mulțumim!”  (Viorel Găvrea – Director General)

 

Povestea Parcurilor Industriale Tetarom a început cu un singur Parc: cel numit azi Tetarom I. Astăzi TETAROM SA administrează 4 parcuri industriale Tetarom I, II, III,  IV, construieşte un al cincilea şi un parc științific.

Când am pornit la drum ne-am asumat:

  • Construirea și dezvoltarea industriilor de înaltă tehnologie
  • Stimularea activităților de cercetare și inovare.
  • Crearea, în ritm rapid, a unor noi locuri de muncă disponibile, în special pentru absolvenții universităților din Cluj-Napoca.
  • Crearea de infrastructuri de afaceri specifice ca „motoare economice locale și regionale”.

 

Odată ocupat Tetarom I, cererile fiind numeroase, se impunea crearea celui de-al doilea parc. În ianuarie 2006, se crează Tetarom II, apoi Tetarom III, în martie 2007.

Succesul parcurilor industriale Tetarom, prin atragerea unor  investitori de talia Nokia, Emerson, De’Longhi, Bosch, Karl Heinz Dietrich,  Banca Transilvania, Aggresionne, Energobit, Brinel,  Impro, Transilvania Construcții a determinat  Guvernul României să încerce  generalizarea modelului şi acest lucru ne onorează.

 

TETAROM SA administrează, astăzi, trei parcuri industriale, operaționale și ocupate integral, în care își desfășoară activitatea peste 100 de companii.

  • TETAROM I– 320.000 m– situat în Cluj-Napoca, pe strada Tăietura Turcului Nr. 47
  • TETAROM II– 120.000 m2 – situat în Cluj-Napoca, pe strada Emerson Nr. 4
  • TETAROM III– 1.540.000 m– situat în Comuna Jucu, Județul Cluj
  • TETAROM IV– 850.000 m2 – Comuna Feleacu, județul Cluj (în construcție)
  • TETAROM V (proiect)

 

Facilităţile oferite de autorităţile locale/judeţene/naţionale investitorilor veniți în Parcurile Industriale  au fost semnificative.

  1. Schema de ajutor se Stat valabilă pentru companiile aflate în Parcurile Industriale (OG Nr. 2980/20139 (fosta No.1680/2008)

Companii care au aplicat pentru ajutor de stat In PI Tetarom

  • Bosch SRL ~ 55 mil. Euro
  • De’Longhi SRL ~ 12 mil. Euro
  • Emerson SRL ~ 1,6 mil. Euro
  1. Schema de ajutor Minimis (HG 1164/2007)
  2. Legea Parcurilor Industriale (Legea nr.186/2013)
  3. Scutiri de taxe si impozite locale (HCJ Nr. 550/11.12.2013)

Companiile localizate in parcurile industriale platesc cea mai mica taxa ceruta prin lege: 0.25%

 

PROIECTE FINALIZATE SAU ÎN DERULARE

1.Extinderea Parcului Industrial Tetarom I finalizat (prin fonduri structurale, pe Axa POR 1) ca parte a PIDU (Planul Integrat de Dezvoltare Urbana), alături de Consiliul Judetean Cluj.

  • Valoare proiect: 15.225.985 Euro

 

2.Extinderea și dezvoltarea Parcului Industrial Tetarom II (spații dedicate producției și cercetării)

  1. Parcul Științific și Tehnologic Tetapolis (8,6 ha)
  • Se află în faza de Studiu de  fezabilitate
  • Un Parc Științific pe model triplă elice, o asociere între TETAROM SA (sectorul public/privat),  Consiliul Local Cluj-Napoca (autoritate publică)  Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, USAMV și Universitatea Bogdan Vodă (mediul academic)
  • Are ca scop mărirea competitivității regionale prin cercetare, inovare, transfer tehnologic și training de specialitate.
  • Se concentrează pe specializarea universităților rezidente – UTCN-tehnic, IT
  • Construcția a 6 clădiri-laboratoare, administrative, muzeul științei
  • Spații de spin off, start up, accelerare-incubare, fab lab, prototipare

 

 

CE A CONTAT ŞI CONTEAZĂ CA PARCURILE INDUSTRIALE SĂ FIE DE SUCCES

 Clujul, și implicit Parcurile Industriale Tetarom, față de alții au câteva mari atu-uri:

  • Zonă foarte bine amplasata geografic din punctul de vedere al cailor de acces (E 60, Autostrada Transilvania, Aeroportul International Cluj)
  • Existența forței de muncă calificată și necalificată
  • Resurse economice semnificative
  • Mediu sănătos de „business”.
  • Prezența unui număr mare de investitori străini în zonă
  • Stimulente semnificative pentru investitori: scutiri de taxe și impozite locale pe clădiri și terenuri, în interiorul parcurilor industriale, ajutor de stat, stimulente pentru investiții.
  • Deținerea unor  licențe de furnizare și distribuție pentru energie electrică și  gaze naturale și
  • Acces bun. Parcurile Industriale Tetarom sunt localizate la o distanță rezonabilă față de aeroport și de celelalte căi de acces (rutier, cale ferată)
  • Prestigios centru universitar (peste 100.000 studenți ) – forţă de muncă disponibilă, calificată şi necalificată oferită de școlile profesionale și de meserii.
  • Școală internațională
  • Infrastructură bine dezvoltată și reţele de comunicaţii moderne

 

TETAROM  ÎN CIFRE!

TETAROM SA (Echipamente Transilvania și Tehnologii Avansate produse în România) administrează astăzi peste 3,98 milioane de metri pătrați de teren.

În anul 2020 (an afectat de pandemie), Tetarom SA  a ajuns la o cifră de afaceri netă de 42.247.738 lei, un profit net de 78.0175 și 68 de angajați.

 În cele trei parcuri operaționale, valorile de investiții și locurile de muncă noi create sunt:

TETAROM I

  • Peste 110 companii rezidente
  • Investiții totale: peste 150 mil.  Euro
  • Noi locuri de muncă: peste 3500

 

TETAROM II

  • Ocupat integral de Emerson Electric România
  • Investiții totale: peste 150 de milioane de Euro
  • Noi locuri de muncă: 2900

 

TETAROM III

  • 18 companii
  • Investiții totale: peste 900 milioane euro
  • Noi locuri de muncă: peste 8000

 

PARCUL ȘTIINȚIFIC ȘI TEHNOLOGIC TETAPOLIS

Se estimează afi create aproximativ 3000 locuri de muncă CDI, iar finanțarea să fie asigurată prin PNRR – măsura 2 – 57 mil Euro.

 

Povestea  de succes a Tetarom nu ar fi fost posibilă fără susținerea necondiționată a acționarului majoritar, Consiliul Județean Cluj care a înțeles dimensiunea și importanța unui astfel de proiect pentru Județul Cluj. Au investit în viitorul Clujului ca județ al Inovării!

Le mulțumim și le suntem recunoscători. Călătoria noastră continuă!

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW