Localitatile Borsa si Borsa-Catun vor beneficia de retea de canalizare
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
COMUNICAT DE PRESĂ
Localitățile Borșa și Borșa-Cătun vor beneficia de rețea de canalizare
Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de înființare a rețelelor de canalizare în localitățile clujene Borșa și Borșa-Cătun.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Susținem toate inițiativele locale menite să contribuie la creșterea calității vieții și a confortului locuitorilor. Această nouă investiție se pliază pe strategia Consiliului Județean și a Companiei de Apă Someș, de racordare a întregului județ la rețelele publice de apă și canalizare”.
În prezent, atât reședința comunei Borșa cât și satul învecinat Borșa-Cătun nu dispun de un sistem centralizat de colectare, transport și epurare a apelor uzate menajere.
Pentru rezolvarea acestei situații, Primăria comunei Borșa a realizat un proiect ce prevede înființarea unei rețele de canalizare pe o lungime cumulată de aproape 20.000 de metri. Aceasta a fost proiectată să funcționeze în sistem gravitațional pe cca. 90% din lungimea ei totală, restul urmând a fi realizată sub presiune. Ca urmare a acestui fapt, investiția prevede și amplasarea, suplimentar, a două stații de pompare a apei uzate. De asemenea, pentru tratarea apelor uzate va fi construită o stație de epurare.
Biroul de presă
18 noiembrie 2021