Ambasadorul Mexicului în România, în vizită la Consiliul Județean Cluj

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Ambasadorul Mexicului în România, în vizită la Consiliul Județean Cluj

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Vákár István, a primit vineri, 19 noiembrie a.c., vizita Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Statelor Unite Mexicane în România, Excelența Sa José Guillermo Ordorica Robles. Oficialul străin a fost însoțit de către domnul Benito Jimenez Sauma, Șef de Cancelarie, însărcinat cu probleme economice, comerciale și de cooperare, domnul Dorin Zăgrean, Consul Onorific al Mexicului la Cluj-Napoca și doamna Cristina Boncaciu, Asistent Consular.
Întâlnirea de la sediul forului administrativ județean a avut drept scop identificarea unor modalități concrete de atragere a investitorilor mexicani în această zonă, precum și dezvoltarea relaţiilor de cooperare bilaterală în multiple domenii.

Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj: „Această nouă vizită a Excelenței Sale la sediul forului administrativ județean ne onorează și demonstrează, o dată în plus, că atuurile județului prezintă un mare interes pentru partenerii străini.  Îmi doresc ca domnul Ambasador să transmită mesajul nostru de disponibilitate și suport investitorilor mexicani interesați să dezvolte afaceri profitabile în județul Cluj.”

Pe parcursul vizitei, oaspeților le-au fost prezentate informații despre Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, oportunitățile oferite de Parcurile Industriale administrate de Consiliul Județean prin intermediul Tetarom S.A. și multiplele facilităţi pe care acestea le oferă agenților economici.
De asemenea, s-a discutat despre posibilitățile de colaborare în diverse domenii, precum mediul de afaceri, universitar, sănătate, cultură și turism, dar și despre oportunitățile de înfrățire. Nu în ultimul rând, cele două părți au fost interesate de deschiderea unei rute de zbor Cluj-Napoca – Mexico City sau Cancun.
La rândul său, înaltul oficial a prezentat oferta economică și piața dinamică a Mexicului, dorind să împărtășească din experiența și cunoștințele mexicanilor în domeniile în care sunt foarte bine dezvoltați, în special în ceea ce privește transportul public, infrastructura și serviciile publice.

Biroul de presă
19 noiembrie 2021

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW