Despre instituție Legislație privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Conducerea instituției Conducere Președinte – Alin Tișe Vicepreședinte – Radu-Florin Raţiu Vicepreședinte – Vákár István-Valentin Secretar General al Județului – Simona Gaci Agenda conducerii Agendă Președinte Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI) Componența Consiliului Județean Cluj Organizare Regulamentul de organizare și funcţionare al aparatului de specialitate, cabinete președinte și vicepreședinți CJC Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Cluj Organigrama Aparatului de specialitate Structura Organizatorică Stat de funcţii al aparatului de specialitate Aparatul de specialitate Serviciile subordonate Președintelui Cabinet Președinte Cabinet Vicepreședinți Compartimentul Audit Intern Direcţia Generală Buget, Finanţe, Resurse Umane Direcţia Juridică Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului Direcţia de Dezvoltare şi Investiţii Direcţia de Administrare Drumuri Județene Direcţia de Administrare şi Exploatare a Stadionului Cluj Arena Direcţia Administraţie şi Relaţii Publice Entități subordonate Intreprinderi Publice Servicii Publice Instituţii de cultură Școli speciale Spitale Asociații la care CJC este acționar Instituţii finanţate de CJC Comisii de specialitate 1. Comisia juridică și de administrație 2. Comisia de buget-finanțe 3. Comisia de urbanism și amenajarea teritoriului 4. Comisia de patrimoniu și servicii publice 5. Comisia de sănătate și asistență socială 6. Comisia de educație, cultură și sport 7. Comisia de turism, mediu și agricultură Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice Carieră Proiecte de hotărâri Programe și Strategii Rapoarte și Studii Rapoarte aparat de specialitate Rapoarte anuale de activitate ale consilierilor județeni Informații de interes public Solicitarea informațiilor de interes public Buletin informativ al informațiilor de interes public Buget Bugetul CJC Execuția bugetară Transparența veniturilor angajaților Bilanțuri contabile Achiziții publice Achiziţii directe Proceduri – Anexa II Planul anual de achiziţii publice Liste de investiții Centralizator contracte peste 5000 de euro Contracte achizitii cu valoare mai mare de 5000 euro Documente privind execuția contractelor Declarații de avere și interese Declarații de avere și interese angajați Declaraţii avere şi interese angajați Arhivă declaraţii de avere şi interese Arhivă declaraţii de avere şi interese angajaţi plecaţi din instituţie Declarații de avere și interese consilieri județeni Declarații de avere și de interese Consilieri județeni Arhivă declarații de avere și de interese Consilieri județeni Modele de cereri/formulare tipizate Formulare pentru obtinere certificate si autorizatii în domeniul urbanismului Formulare turism Alte tipuri de formulare Situația anuală a finanțărilor nerambursabile Sport Tineret – Socio educaționale Cultură Culte Audienţe Petiții online Anunțuri / Utile Urbanism Documente necesare pentru emitere certificate si autorizatii Certificate de urbanism emise Autorizaţii de construire/desfiinţare emise Comisia tehnica de urbanism si amenajarea teritoriului Lista monumentelor siturilor istorice si de artă construite Legislaţie Ghidul autorităţilor publice pentru accesul publicului la informaţia de mediu Legaturi utile Ghiseul de eficiență energetică Mediu Informaţii de mediu gestionate Gestionare deseuri Protectia naturii Protecția animalelor Taxe vizitare Cheile Turzii Plan de menţinere a calităţii aerului pentru Judeţul Cluj Transport Compartiment Autoritatea Judeteana de Transport Protecția datelor cu caracter personal Transparenţă decizională Integritate instituțională Proiecte europene Proiecte finalizate Proiecte în implementare Județul Cluj Istoria Județului Cluj Economie Harta digitală a judeţului Cluj Turism Primăriile de pe raza județului Cluj Evenimente culturale Calendarul târgurilor Stema și drapel Cooperări internaţionale Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Certificat de Urbanism și Autorizație de Construcție online Petiție Eco/Mediu Contact Structura Organizatorică Structura Organizatorică CJCluj HCJ nr. 181/2024 Format PDF Structura Organizatorică CJCluj – HCJ 181/2024 Format Word