Bani de la Consiliul Județean Cluj pentru alte trei unități școlare din județ
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
Bani de la Consiliul Județean Cluj pentru alte trei unități școlare din județ
Consiliul Județean Cluj a aprobat alocarea sumei de 435.400 lei, din fondul de rezervă al bugetului propriu, pentru efectuarea unor lucrări în regim de urgență la trei școli clujene.
Au fost, astfel, alocați 170.000 de lei comunei Cămărașu pentru repararea acoperișului la Școala Gimnazială Cămărașu.
Tot 170.000 de lei au fost aprobați pentru comuna Chiuiești în vederea derulării lucrărilor de reparații la acoperișul Școlii Gimnaziale Chiuiești.
De asemenea, 95.400 de lei au fost alocați comunei Săndulești pentru realizarea lucrărilor de reparații la acoperișul Școlii Gimnaziale „Simion Balint” Copăceni.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Fondurile acordate vor contribui la îmbunătățirea infrastructurii școlare și a condițiilor de învățare oferite elevilor. Considerăm că toți tinerii, atât cei din mediul urban, cât și din mediul rural, trebuie să aibă, în egală măsură, acces la o educație de calitate.”
* * *
Reamintim faptul că, anterior, în lunile august și septembrie a.c., în contextul pregătirii școlilor pentru începerea anului școlar și al constatării unor defecțiuni la acoperișuri și centrale termice, Consiliul Județean Cluj a alocat suma de 942.600 lei altor opt comune clujene pentru acoperirea cheltuielilor de reparații și reabilitare termică a unităților de învățământ școlar și preșcolar precum și pentru achiziția unui microbuz școlar.
- Comuna Mociu: înlocuirea centralei termice de la Școala Gimnazială „Liviu Dan” Mociu – 150.000 lei;
- Comuna Borșa: reparații acoperiș la Grădinița din comuna Borșa – 17.600 lei;
- Comuna Cășeiu: reparații acoperiș și gard la Grădinița din Sălătruc și Școala din Cășeiu – 70.000 lei;
- Comuna Sânmărtin: centrală în locul teracotelor pentru Școala din Cutca – 110.000 lei;
- Comuna Mica: centrală nouă pentru Școala Sânmărghita – 130.000 lei;
- Comuna Panticeu: centrală nouă pentru Școala din Panticeu – 160.000 lei;
- Comuna Tritenii de Jos: microbuz pentru 85 de elevi de la Școala din Tritenii de Jos – 250.000 lei;
- Comuna Suatu: reparații acoperiș la Școala Suatu – 55.000 lei.
Biroul de presă
2 noiembrie 2022