Noi facilități disponibile în aplicația „Ghișeu Unic” Consiliul Județean oferă clujenilor posibilitatea de a depune și obține online cinci noi tipuri de documente urbanistice

sigla Consiliul Județean Cluj frame Consiliul Juețean Cluj

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Consiliul Județean Cluj oferă cetățenilor posibilitatea de a depune și obține, în format online, prin intermediul platformei digitale „Ghișeu Unic”, cinci noi tipuri de documente, respectiv comunicări de începere și finalizare a lucrărilor, certificate de edificare și atestare, precum și avize de oportunitate.

Astfel, accesând https://public.cluj.archi, persoanele interesate pot obține actele necesare din doar câteva click-uri, fără a mai fi necesar să se deplaseze fizic la sediul instituției sau să trimită e-mailuri suplimentare.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „La Cluj, procesul de digitalizare a administrației județene avansează extrem de rapid și intră într-o nouă etapă. Operaționalizarea celor cinci noi proceduri din domeniul urbanismului vine în sprijinul direct al clujenilor, iar soluția digitală oferită este perfect adaptată solicitărilor și necesităților actuale.”

Aceste facilități se adaugă celor deja puse la dispoziție, din lunile mai, respectiv iulie a.c., de către forul administrativ județean, și anume emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, în integralitate, în sistem online și perfect valide din punct de vedere juridic.

Aplicația Ghișeul Unic (https://public.cluj.archi/) a fost creată în cadrul proiectului cu finanțare europeană Județul Cluj – „Smart Territory”, câștigat de Consiliul Județean Cluj, și care vizează digitalizarea instituției și îmbunătățirea serviciilor pe care aceasta le oferă. Lansată în data de 17 mai 2022, platforma digitală reprezintă actul de naștere a digitalizării și debirocratizării unui întreg circuit al documentelor dintr-un domeniu administrativ foarte important, cel al urbanismului.

 

Biroul de presă
29 decembrie 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW