Consiliul Județean a finalizat reabilitarea podului situat pe drumul județean DJ 161E Cătina

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Consiliul Județean a finalizat reabilitarea podului situat pe drumul județean DJ 161E Cătina

Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de reabilitare a podului situat pe drumul județean DJ 161E, la kilometrul 27+338, pe raza comunei Cătina.

Necesitatea reabilitării podului a fost determinată de starea de degradare în care se afla acesta.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj„Toate podurile situate pe drumurile județene trebuie să ofere participanților la trafic condiții optime de siguranță. Această investiție este realizată din fonduri PNDL în proporție de peste 80%.”

Podul are o lungime de 23,10 metri, o lățime de 11,70 metri, partea carosabilă dispunând de două sensuri de circulație cu o lățime de 4,40 metri fiecare. De asemenea, podul dispune și de trotuare, pe ambele părți, cu o lățime de aproximativ un metru fiecare.

În cadrul operațiunilor au fost executate lucrări de armare și de turnare a betonului în placa de suprabetonare, lucrări de realizare a unei hidroizolații performante, precum și turnarea a două straturi de asfalt pe toată lungimea podului, cu racordarea la calea de rulare a drumului, amenajarea trotuarelor și montarea de parapeți pietonali.

Valoarea lucrărilor este de 349.598,90 lei, cu TVA inclus, finanțarea fiind  asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în proporție de 82% și din bugetul propriu al forului administrativ clujean în proporție de 18%.

Biroul de presă
9 mai 2023

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW