ADI Eco-Metropolitan Cluj administrează gestionarea deșeurilor din județul Cluj

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

ADI Eco-Metropolitan Cluj administrează gestionarea deșeurilor din județul Cluj

 

Consiliul Județean Cluj a predat în totalitate administrarea modului de gestionare, ridicare, colectare a deșeurilor din județul Cluj către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco- Metropolitan Cluj.

Alin Tișe: „Am reușit să rezolvăm problema gestionării deșeurilor din județ, iar în final am predat un centru modern care va soluția problema deșeurilor pentru următorii 10 ani. Contractul privind delegarea, gestionarea și ridicarea deșeurilor a fost predat în totalitate către ADI Eco-Metropolitan. Totodată, gestionarea CMID și a halelor a fost predată în totalitate operatorului economic. După o muncă de peste 12 ani, misiunea Consiliului Județean Cluj a luat sfârșit în ceea ce privește gestionarea deșeurilor de pe raza județului Cluj.  

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor este format din:

  • Celula de depozitare a deșeurilor, cu o suprafața de 8,95 ha și o capacitate de depozitare de 1.550.000 mc;
  • Stația de sortare a deșeurilor, cu o capacitate de procesare de 92.100 t/an;
  • Stația de tratare mecano-biologică a deșeurilor (TMB), cu o capacitate de procesare de 206.000 t/an;
  • Infrastructura adiacentă: zonă administrativă, drumuri, platforme, staţia de tratare levigat, rețele, etc.

Totodată, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj care are ca principal obiectiv monitorizarea derulării proiectelor de investiții publice zonale și regionale, axate pe dezvoltarea sistemelor de utilități publice, cu un rol prioritar în ceea ce privește serviciile de colectare, transport, tratare și depozitare a deșeurilor, se va ocupa în continuare de gestionarea deșeurilor din județul Cluj.

Reamintim faptul că membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj sunt reprezentați de cele 81 de Unități Administrativ Teritoriale  din județul Cluj, interesul general al asociației fiind inclusiv îmbunătăţirea calităţii serviciului de salubrizare în județul Cluj.

Biroul de presă
19 iunie 2023

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW