Demersuri edificare Spital Regional de Urgenta
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, domnul Mihai Seplecan a transmis azi, 12 august 2014, o adresă către Ministerul Sănătăţii în care solicită, pentru a treia oară, în interval de aproximativ doi ani de zile, clarificări în ceea ce priveşte situaţia construirii Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, respectiv posibilităţile de finanţare a acestui obiectiv investiţional de interes naţional.
Acest demers survine ca urmare a unor solicitări anterioare repetate transmise de Consiliului Judeţean Cluj Ministerului Sănătăţii (adresele nr. 16241 din 24.10.2012 şi 2243 din 04.02.2013) prin care forul judeţean clujean solicita o poziţie fermă referitoare la modalitatea tehnică şi financiară prin care acest obiectiv de investiţii va putea fi realizat, respectiv diligenţele pe care judeţul Cluj va trebui să le întreprindă pentru construirea acestui spital regional.
„Într-adevăr, până acum au fost trimise către Ministerul Sănătăţii un număr de două adrese, din care acesta ne-a răspuns doar la prima, cea din 2012, ministrul de atunci, domnul Raed Arafat solicitându-ne un răgaz de 3 luni de zile pentru luarea unei decizii în acest sens. Din păcate, au trecut, iată, aproape doi ani şi nu am mai primit nici un feedback, iar necesitatea edificării unui astfel de obiectiv de interes regional este mai mult decât stringentă”, a declarat domnul Mihai Seplecan.
Pentru a veni în sprijinul efortului de edificare a Spitalului Regional de Urgenţă, Consiliul Judeţean Cluj a aprobat, în cadrul şedinţei ordinare din data de 31 iulie 2014, hotărârea nr. 210 prin care s-au aprobat demersurile în vederea comasării terenurilor destinate construirii spitalului, respectiv a celor trei parcele de 60.000 mp, 4763 mp şi 79237 mp. „Prin acest demers, de unire a celor trei CF-uri într-unul singur, pot afirma cu încredere că forul administrativ judeţean şi-a realizat, până în acest moment, activităţile prevăzute şi care au ţinut de competenţa acestei instituţii. În final, a rezultat o parcelă compactă de 14,4 ha care a fost transmisă în domeniul public al judeţului, fapt care va determina un curs de acţiune mult mai favorabil pentru implementarea acestei investiţii, atât din punct de vedere al exploatării unitare, cât şi a asigurării finanţării de la bugetul central sau din surse europene nerambursabile”, a declarat domnul Mihai Seplecan.
Tot în cursul zilei de astăzi a fost transmisă o adresă şi către Instituţia Prefectului Judeţul Cluj, respectiv către domnul Prefect Gheorghe Vuşcan, prin care i se solicită sprijinul în vederea oferirii suportului necesar, în limitele competenţelor legale, pentru implementarea proiectului „Spitalul Regional de Urgenţă Cluj”. „Avem nevoie de întregul sprijin instituţional pentru ca acest proiect să meargă mai departe. În contextul calificării acestei investiţii drept una de interes naţional, necesitatea şi oportunitatea realizării sale sunt de necontestat. Avem nevoie de un Spital Regional de Urgenţă care să reunească toate specialităţile necesare rezolvării cazurilor medicale complexe în regim de urgenţă, eliminându-se astfel timpii de aşteptare al pacienţilor aflaţi în stare gravă, concomitent cu stabilirea unor diagnostice şi tratamente rapide şi eficace”, a precizat domnul Mihai Seplecan.
Biroul de presă
12 august 2014