Consiliul Județean a demarat lucrări de întreținere pe DJ 103V (DJ 107M) – Vălișoara – DJ 107L

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Consiliul Județean a demarat lucrări de întreținere pe DJ 103V (DJ 107M) – Vălișoara – DJ 107L

Consiliul Județean Cluj a demarat pe drumul județean DJ 103V (DJ 107M) – Vălișoara – DJ 107L lucrări de întreținere curentă și periodică. Acestea au drept principal scop asigurarea unei circulații rutiere normale, în condiții de deplină siguranță.

În ansamblu, lucrările de întreținere vizează un sector de drum în lungime de peste 7 kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 9+300 și 16+541.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Lucrările au rolul de a asigura locuitorilor din zonă un acces rapid şi în condiţii de siguranţă la drumul judeţean 107M Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla, drum care face legătura în mod direct cu drumul naţional DN1, dar și cu drumul județean DJ 107L care oferă noi rute, mult mai scurte, spre Cluj-Napoca, Cheile Turzii sau Turda”.

În această etapă se execută operațiuni constând în întreținerea părții carosabile prin tratarea burdușirilor și a tasărilor.

De asemenea, urmează a fi derulate lucrări de plombare a gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice, lucrări de întreținere a podurilor și podețelor și de refacere a timpanelor la podețe.

Reamintim, în acest context, faptul că sectorul de drum DJ 107M – Vălișoara – DJ 107L a fost asfaltat, în două etape, în cursul anilor 2021 și în cursul anului trecut.

Biroul de presă
9 aprilie 2024

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW