Noi dotări de înaltă tehnologie, pentru Ambulatoriul Spitalului de Boli Infecțioase

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Noi dotări de înaltă tehnologie, pentru Ambulatoriul Spitalului de Boli Infecțioase

În acest sens, Consiliul Județean urmărește atragerea unei finanțări europene nerambursabile prin Programul Sănătate

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care vizează dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca cu 41 de aparaturi și echipamente medicale de ultimă generație.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ceea ce urmărim prin intermediul acestei investiții, din fonduri europene, este îmbunătățirea calității actului medical și facilitarea accesului cetățenilor la serviciile de care au nevoie. Dotările prevăzute vor sprijini personalul medical în procesul de investigare și tratare a pacienților în cele mai bune condiții.”

Printre echipamentele preconizate a fi achiziționate pentru cea mai mare și complexă unitate ambulatorie din țară se numără un computer tomograf, un mamograf 3D cu tomosinteză, un ecograf multidisciplinar cu trei sonde pentru mai multe specialități, un ecograf multidisciplinar cu două sonde pentru cardiologie, un laser vascular pulsat, un sistem pentru colorare imunohistochimică, un laser pentru urologie și un sistem urodinamic.
De asemenea, mai sunt propuse spre achiziționare un tomograf în coerență optică, un ecograf multidisciplinar cu trei sonde pentru pediatrie, un ecograf digital Doppler color cu două sonde pentru chirurgie vasculară, un analizor automat de hematologie cu minimum 49 de parametri, un ecograf multidisciplinar cu două sonde pentru endocrinologie, un sistem pentru videodermatoscopie digitală cu scanare corporală, un aparat pentru screening auditiv și un robot pentru pipetare și manipularea lichidelor.
Proiectul are o valoare totală de 16.974.468,60 lei, T.V.A. inclus, și urmează a fi depus spre finanțare prin Programul Sănătate.

Biroul de presă
29 iulie 2024

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW