Noi spații medicale la standarde europene, pentru clujeni
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
Noi spații medicale la standarde europene, pentru clujeni
Președintele Consiliului Județean, dnul Alin Tișe, a inaugurat spațiile destinate serviciilor medicale de specialitate pentru copii, recent modernizate, din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inaugurat joi, 12 septembrie 2024, spațiile destinate serviciilor medicale de specialitate pentru copii, recent modernizate, din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ambulatoriul din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase a fost modernizat și îl oferim începând de astăzi clujenilor. Aceștia au acum o alternativă la standardele modernității, de a se putea trata în cadrul acestui Ambulator care, în urmă cu doar câțiva ani, era falimentar și în ruină. Prin investițiile susținute ale Consiliului Județean am realizat un spațiu funcțional, performant, dotat cu echipamente moderne și deservit de către o echipă medicală de înalt nivel. Când vorbim despre această structură a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, cea mai mare și complexă unitate ambulatorie din țară, vorbim despre aparaturi și echipamente medicale de ultimă generație, o paletă diversă de servicii de specialitate, dezvoltare, modernizare, performanță și excelență medicală. Prin extinderea, modernizarea și adăugarea acestor spații destinate tratării copiilor sperăm ca în curând să putem prelua un număr de circa 2.000 de pacienți pe zi, ceea ce ar reprezenta o performanță unică în România.”
În cadrul evenimentului la care a participat și vicepreședintele forului administrativ județean, domnul Vákár István, a fost inaugurată cea mai recentă investiție, respectiv lucrările de reabilitare și modernizare a spațiilor destinate serviciilor medicale de specialitate pentru copii, situate în Ambulatoriul Integrat, de pe str. Moților, nr. 19. Totodată, a fost realizat și un tur de vizitare a acestei structuri.
Lucrările au vizat demisolul și parterul corpului A de clădire, unde se desfășoară servicii medicale clinice, paraclinice și de recuperare medicală și spitalizare de zi pentru copii, în specialitățile pediatrie, ortopedie pediatrică, oftalmologie, ORL, neurologie pediatrică, psihiatrie pediatrică, ginecologie, endocrinologie, balneologie și psihologie.
În cadrul proiectului în valoare totală de 910.940,11 lei, cu T.V.A. inclus, au fost realizate lucrări de desfacere și refacere a finisajelor existente de la nivelul tavanelor și al pereților, desfacerea și refacerea instalațiilor electrice de iluminat și refacerea pardoselilor. La baza lucrărilor a stat un proiect de arhitectură de interior conform căruia au fost realizate soluțiile propuse. Au fost folosite elemente și culori inspirate din natură, pentru a crea un mediu cât mai prietenos cu copiii, iar la nivelul pereților a fost montat tapet de diferite forme și culori care să satisfacă cerința de protecție a pereților, dar și să redea o formă cât mai plăcută a spațiului. De asemenea, au fost achiziționate și dotări necesare desfășurării activității medicale în condiții optime, în special obiecte de mobilier.
În ceea ce privește continuarea investițiilor în Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, Consiliul Județean Cluj și instituția medicală au pregătit proiecte pentru extinderea, modernizarea și dotarea acestei structuri, pentru a putea oferi servicii medicale de calitate clujenilor.
Una dintre investiții se referă la construirea unei infrastructuri care să asigure optimizarea accesului, cu șanse egale, a populației eligibile la Programe de screening și consultații preventive, precum și investigații complexe pentru un diagnostic precoce. Lucrările de construire a Centrului Integrat de Screening și Prevenție vizează extinderea pe verticală a corpului A cu o structură nouă care va avea legătură directă cu corpul B al Ambulatoriului Integrat. Structura funcțională a noii construcții va fi compusă din zonă destinată cabinetelor de screening și prevenție – 6 cabinete de consultații, sală de așteptare, grup sanitar; zonă de spitalizare de zi – 2 cabinete de consultații, săli de tratament, vestiare, birouri, grup sanitar, și o zonă de relaxare în aer liber pe terasa nou creată la nivelul etajului II. Proiectul „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase” are o valoare totală de 20.377.421,52 lei, T.V.A. inclus, și a fost depus spre finanțare prin Programul Sănătate.
Un alt proiect constă în dotarea Ambulatoriului Integrat cu aparaturi și echipamente medicale de ultimă generație, printre care se numără un computer tomograf, un mamograf 3D cu tomosinteză, ecografe pentru diverse specialități, un tomograf în coerență optică și un sistem pentru videodermatoscopie digitală cu scanare corporală. Proiectul are o valoare totală de 16.974.468,60 lei, T.V.A. inclus, și a fost depus spre finanțare prin Programul Sănătate.
Totodată, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase intenționează să își dezvolte infrastructura și serviciile medicale și pe componenta de recuperare medicală și chirurgie avansată minim invazivă, o investiție estimată la 16 milioane de euro, pentru care dorește să solicite finanțare europeană nerambursabilă.
Ulterior finalizării acestor proiecte, Ambulatoriul Integrat al unității sanitare va putea prelua un număr de circa 2.000 de pacienți pe zi, ceea ce ar reprezenta o performanță unică în România.
Reamintim, în acest context, faptul că Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase are o structură organizatorică ce cuprinde 24 de specialități clinice medicale pentru adulți, 11 specialități clinice medicale pentru copii și 5 laboratoare medicale, asigurându-se un flux cuprins între 1.000 și 1.200 de pacienți pe zi.
Inaugurarea acestor spații a coincis cu marcarea împlinirii a 15 ani de la înființarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Acest moment reprezintă practic și celebrarea întregului colectiv al Ambulatoriului Integrat al instituției spitalicești și a unui management eficient, care a reușit în acest deceniu și jumătate să coordoneze într-o manieră optimă o echipă complexă de profesioniști, astfel încât serviciile medicale oferite pacienților să fie la cele mai înalte standarde. Îi asigur, atât pe cadrele medicale cât și pe pacienți, că vom continua să sprijinim activitatea de aici, derulată pentru sănătatea și vindecarea clujenilor. Subliniez că de la preluarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, Consiliul Județean a investit pentru acesta peste 15 milioane de euro. Iar acest lucru se vede și această susținere se va vedea și în continuare!”
Biroul de presă
12 septembrie 2024