Rețea inteligentă de gaze naturale în patru sate ale comunei Țaga
![](https://storage.googleapis.com/stateless-cjcluj-ro/2022/01/logo-cluj-1.png)
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
COMUNICAT DE PRESĂ
Rețea inteligentă de gaze naturale în patru sate ale comunei Țaga
Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire în vederea introducerii unei rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale în satele Sântejude, Sântioana, Năsal și Sântejude-Vale din comuna Țaga. În prezent, doar localitatea de reședință a comunei, Țaga, beneficiază de o rețea de alimentare cu gaze.
Proiectul prevede realizarea unei rețele de gaz în lungime totală de 30,2 km, amplasată de-a lungul drumurilor județene și comunale DJ 172A, DJ 109C, DC 23 și DC 25, dar și a drumurilor de interese local, străzi și ulițe, din cele patru sate aparținătoare ale comunei. E prevăzută, astfel, racordarea a 636 de consumatori casnici și non-casnici, precum agenți economici, instituții de învățământ, entități de cult, etc.
Valoarea totală a lucrărilor este de peste 15.000.000 lei, din care circa 13,2 milioane provin din alocări bugetare realizate prin programul național de investiții „Anghel Saligny”, restul de două milioane fiind asigurate de administrația locală.
Viitorul sistem de distribuție a gazelor naturale din comuna Țaga va fi unul performant, fiecare branșament având montat un contor inteligent care va măsura debitul și-l va transmite la distanță. Prin intermediul acestui sistem se urmărește eficientizarea comportamentului de consum al utilizatorilor rețelei, în vederea asigurării unui serviciu eficient, sigur, de înaltă calitate și cu pierderi cât mai reduse.
Biroul de presă
6 Februarie 2025