Încep lucrările de extindere, pe fonduri europene, a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în Cluj-Napoca

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
COMUNICAT DE PRESĂ
Încep lucrările de extindere, pe fonduri europene, a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în Cluj-Napoca
Compania de Apă „Someș” S.A, societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar, a semnat contractul de lucrări „CL 3.1 – Extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Cluj-Napoca”, derulat prin Programul de Dezvoltare Durabilă – PDD.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este vorba de un contract mai vechi, reziliat din cauza slabei mobilizări a antreprenorului, și care a fost relicitat, în scopul finalizării restului de lucrări. Îmi doresc foarte mult ca, de această dată, proiectul să fie pus în execuție și finalizat în termenii contractuali asumați, astfel încât clujenii să fie afectați de lucrări într-o măsură cât mai redusă. Lucrările de execuție vor debuta în a doua parte a lunii august și se vor derula pe o perioadă de 16 luni”.
Astfel, conform contractului recent semnat, se vor realiza lucrări de extindere a rețelelor de distribuție a apei în Cluj-Napoca pe o lungime de 14,77 km, acoperind 20 de străzi. De asemenea, vor fi amenajate 262 de branșamente la utilizatori și construi 4 rezervoare pentru înmagazinarea apei, respectiv 11 stații de pompare a apei potabile. În plus, vor fi montate 4.230 de contoare cu citire la distanță și senzori de monitorizare în opt puncte.
De asemenea, în ceea ce privește rețelele de canalizare, lucrările de extindere se vor derula pe o lungime cumulată de 17,91 km, cu 802 racorduri noi la utilizatori, pe 27 de străzi și 11 stații de pompare a apei uzate. De asemenea, se vor monta 28 de echipamente pentru măsurarea debitelor de apă uzată și de monitorizare a parametrilor apei uzate.
Reamintim că Programul de Dezvoltare Durabilă – PDD, care acoperă perioada de programare 2021-2027, este numele sub care continuă și vor fi finalizate investițiile co-finanțate de UE, demarate de Compania de Apă Someș S.A. începând cu anul 2019, în cadrul “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020.
Biroul de presă
4 August 2025