Concurs national Fotografia document etnografic

Consiliul Judeţean Cluj, prin intermediul celor două instituţii subordonate -Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi Biblioteca Judeţeană Octavian Goga, în parteneriat cu Universitatea de Artă şi Design Cluj şi Asociaţia Art Image, organizează cea  de-a IX-a ediţie a concursului naţional de fotografie „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC”.
Concursul cuprinde trei secţiuni:  

Secţiunea I. Fotografie de autor, cu temă etnografică:

     Ia. fotografie alb/negru;

     Ib. fotografie color.

Fiecare autor sau instituţie poate trimite cel mult 5 lucrări listate, fără pass-partout, pentru fiecare din cele două subsecţiuni de concurs : fotografie alb/negru – fotografie color, dimensiunile se vor încadra între minim 20/30 cm şi maxim 30/45 cm. (vor fi trimise şi în format digital pentru albumul manifestării).

Secţiunea II  specială cu tema „Uliţa satului”:

                 IIa. fotografie recentă;

     IIb. reproducere după fotografie veche (până în anul 1989).

Pentru această secţiune se pot trimite 5 lucrări pentru fiecare subsecţiune II a şi II b. doar pe suport digital (minim 200 dpi – maxim 300 dpi, 3000×2000 pixeli). Pentru II b. se recomandă scanarea fotografiilor vechi la o rezoluţie cât mai mare. Organizatorii vor printa numai lucrarea sau lucrările câştigătoare, care vor fi integrate expoziţiei generale, restul lucrărilor urmând să fie prezentate sub formă de slideshow în cadrul vernisajului şi pe site-ul organizatorilor.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj aşteaptă transmiterea de fotografii cu caracter de document care să iustreze cultura tradiţională (obiecte sau detalii de obiecte de patrimoniu cultural tradiţional, costum popular, portret, obiceiuri tradiţionale, arhitectură tradiţională, industrie casnică, minorităţi etc). Nu se acceptă intervenţiile în fotografie sau fotografiile experimentale.

Selecţia lucrărilor admise în expoziţie va fi făcută de un juriu de specialitate iar premiile se acordă în bani la fiecare secţiune. Lucrările trimise pentru concurs trebuie să fie însoţite în mod obligatoriu de talonul de participare completat cu toate datele legate de subiectul surprins, momentul realizării etc, date care să însoţească eticheta explicativă a fotografiei în expoziţie şi în album. În vederea promovării expoziţiei, participanţii sunt rugaţi să prezinte toate lucrările şi pe suport digital, (jpeg, 20/25 cm/300 dpi), însoţite de un CV şi talonul de participare listat.

Lucrările se pot trimite prin poştă, curier sau aduse la sediul CJCPCT Cluj, Calea Dorobanţilor nr.104, Cluj-Napoca, cod 400609. Se va menţiona pe plic: pentru concursul Fotografia document etnografic 2012.

Vernisajul expoziţiei „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC” şi decernarea premiilor va avea loc în data de 6 noiembrie 2012, în foaierul Bibliotecii Judeţene « Octavian Goga », Calea Dorobanţilor nr.104.

Termenul limită de primire a lucrărilor este vineri, 19 octombrie 2012. Informaţii suplimentare se pot obţine la CJCPCT Cluj: tel 0264/597781, fax 0264/597782, e-mail:traditii@traditiiclujene.ro.

 

Biroul de presă 

26.09.2012

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW