Au fost recepționate lucrările de extindere a rețelei de apă în trei localități clujene

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
COMUNICAT DE PRESĂ
Au fost recepționate lucrările de extindere a rețelei de apă în trei localități clujene
Investiția de două milioane de lei a fost finanțată din fonduri alocate de Consiliul Județean
Compania de Apă „Someș S.A.”, operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliul Județean Cluj, a recepționat lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu apă în localitățile Borșa, Borșa Cătun și Giula din comuna Borșa.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este o nouă investiție finanțată de Consiliul Județean, care va genera multiple beneficii pentru clujenii din cele trei sate. Îi îndemn pe beneficiarii direcți să încheie contractele de furnizare a apei într-un timp cât mai scurt, astfel încât să aibă parte de apă potabilă de calitate, conform standardelor în vigoare”.
Investiția a vizat prelungirea actualei rețele de alimentare cu apă pe o lungime de peste 6,2 km și amenajarea a 44 de cămine de vane.
Lucrările, în valoare de aproximativ 2.000.000 lei, au fost finanțate de Consiliul Județean Cluj din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare-I.I.D.” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate de acesta Companiei de Apă pentru derularea de investiții.
Biroul de presă
3 octombrie 2025