A demarat asfaltarea sectorului din DJ 109E Cetan – Vad vizat de lucrările de consolidare

sigla Consiliul Județean Cluj frame Consiliul Juețean Cluj

 

CONSILIUL JUDETEAN CLUJ

 

COMUNICAT DE PRESĂ 

A demarat asfaltarea sectorului din drumul județean 109E Cetan – Vad vizat de lucrările de consolidare

 

Consiliul Județean anunță demararea lucrărilor de asfaltare pe sectorul de drum vizat de lucrările de consolidare executate pe DJ 109E Cetan – Vad, la kilometrul 2+600.

Vestea bună pentru locuitorii din zonă și pentru toți cei care tranzitează acest drum e că lucrările vor fi finalizate zilele acestea. Chiar dacă a existat în această perioadă o stare de disconfort, trebuie înțeles faptul că soluția tehnică impusă de experți a presupus lucrări de mare anvergură. Acestea vor asigura, însă, durabilitatea investiției și o folosință îndelungată, în condiții optime, a drumului” a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, prezent la demararea operațiunilor de asfaltare.

Vor fi așternute, astfel, cele două straturi de asfalt, respectiv binder și strat de uzură, atât pe suprafața sectorului afectat, cât și în zonele situate în aval și amonte de tronsonul pe care s-au executat lucrările de consolidare. Acestea au avut drept scop remedierea surpării produse în urma lucrărilor de închidere și ecologizare a depozitului neconform de deșeuri de la Dej.

De mare complexitate, operațiunile de consolidare au presupus inclusiv aproximativ 500 de piloți forați la 15 metri adâncime, lucrări de refacere a sistemului rutier, dar și realizarea unui sistem de drenaj, toate aceste necesitând anumiți timpi de așteptare între operațiuni.

 

Biroul de presă
24 mai 2022

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW