A fost dat în folosință sediul recent modernizat, cu fonduri europene, al școlii speciale de pe strada București

CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

A fost dat în folosință sediul recent modernizat, cu fonduri europene, al școlii speciale de pe strada București

 

În urma finalizării și recepționării lucrărilor de construcții și instalații aferente proiectului cu finanțare europeană “Creșterea eficienței energetice în clădirea Școlii Gimnaziale Speciale – Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată”, implementat de Consiliul Județean Cluj, a fost dat în folosință sediul recent reabilitat și modernizat al școlii speciale.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Prin intermediul acestei investiții am reușit să asigurărm elevilor și cadrelor didactice condițiile optime pentru derularea procesului educațional. Continuăm să ne preocupăm de modernizarea infrastructurii școlare speciale, astfel încât să creăm un mediu corespunzător pentru dezvoltarea acestor tineri cu nevoi speciale. Ne dorim integrarea cursanților în viața comunității și pe piața forței de muncă.”

Valoarea totală a lucrărilor este de 9.127.970 lei, inclusiv TVA.

* * *

           

Reamintim faptul că, la nivelul clădirii situate în municipiul Cluj-Napoca, pe strada București, au fost executate, în principal, lucrări de izolare termică a pereților exteriori, de înlocuire a acoperișului și tâmplăriei, de recompartimentare și de refacere a finisajelor interioare în zonele de intervenție, fiind schimbată inclusiv pardoseala din parchet lamelar. De asemenea, pentru asigurarea cerinței de siguranță la foc a fost realizată o casă de scară nouă care se încadrează în prevederile normativelor în vigoare.
În vederea facilitării accesului persoanelor cu dizabilități, au fost realizate o rampă de acces și un grup sanitar pentru această categorie de persoane. Mai mult, a fost achiziționat un cărucior acționat cu baterii care asigură deplasarea la etaje a persoanelor cu dizabilități.
În ceea ce privește lucrările de instalații, au fost montate corpuri de iluminat cu leduri pentru un consum de energie redus, precum și panouri fotovoltaice în vederea producerii energiei electrice din surse regenerabile. Totodată, au fost reabilitate instalațiile de încălzire și cele sanitare.
Mai mult, în baza unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, câștigat recent de forul administrativ județean, instituția de învățământ special urmează să fie dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale.

 

Biroul de presă
7 iunie 2023

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW