A fost finalizată aşternerea primului strat de asfalt pe drumul judeţean 107P, pe raza localităţii Gilău

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
A fost finalizată aşternerea primului strat de asfalt pe drumul judeţean 107P, pe raza localităţii Gilău 

     Consiliul Judeţean Cluj aduce la cunoştinţa participanţilor la trafic, a locuitorilor din zonă şi a turiştilor faptul că a fost finalizată aşternerea primului strat de asfalt, respectiv binder, pe drumul judeţean ce traversează localitatea Gilău, de la intersecţia cu drumul naţional DN 1 pe direcţia Someşul Rece. 
     Aceste lucrări de reabilitare şi modernizare sunt parte a investţei mult mai complexe ce vizează drumul judeţean DJ 107P (DN 1) Gilău – Someşul Rece – Mărişel – DN 1R. Anterior asfaltării au fost executate lucrări de frezare a căii de rulare, de amorsare şi de aşternere a materialului geocompozit antifisură.
     Reamintim, în acest context, faptul că proiectul vizează un tronson în lungime de 44,26 kilometri, de la kilometrul 0+000 – intersecţia cu drumul naţional DN 1 până la kilometrul 44+260 – intersecţia cu drumul naţional DN 1R.  Lucrările de reabilitare şi modernizare a acestui drum judeţean sunt finanţate din fonduri europene.
     Modernizarea drumului judeţean DJ 107P (DN 1) Gilău – Someşul Rece – Mărişel – DN 1R are o importanţă strategică întrucât acesta traversează o mare parte a Munţilor Apuseni, o zonă extrem de atractivă atât din punct de vedere turistic cât şi din punct de vedere economic, social şi istoric.

Biroul de presă
2 mai 2019

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW