A fost lansat site-ul dedicat noului Plan de Amenajare a Teritoriului Judeţului Cluj

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

 

Informare de presă
A fost lansat site-ul dedicat noului Plan de Amenajare a Teritoriului Judeţului Cluj

 

În cadrul Acordului de asistenţă tehnică încheiat cu Banca Mondială în vederea elaborării noului Plan de Amenajare a Teritoriului Judeţului Cluj (PATJ), Consiliul Judeţean Cluj anunţă lansarea site-ului dedicat – www.patjcluj.ro.

Adresat atât specialiştilor cât şi publicului larg, noul portal conţine o serie de studii riguros documentate, care delimitează principalele direcţii şi priorităţi de dezvoltare a judeţului Cluj în plan teritorial, diagnostice ce stau la baza elaborării viitoarei Strategii de Dezvoltare Teritorială a Judeţului.

Acesta pune la dispozţa tuturor celor interesaţi expertiza unei echipe complexe formate din cca. 40 de specialişti, respectiv peste 2.500 de pagini de analiză şi 11 studii de fundamentare realizate în domenii precum planificare şi dezvoltare teritorială, arhitectură, patrimoniu cultural, geografie, sociologie, economie, infrastructură, mediu, etc. Totodată, site-ul curpinde şi peste 350 de hărţi specializate.

Fiind în stadiul de analiză şi elaborare, Consiliul Judeţean Cluj încurajează atât specialiştii cât şi toate persoanele interesate să formuleze, în perioada următoare, propuneri de completare a proiectului noii strategii destinate dezvoltării teritoriale a Clujului, astfel încât, la finalul perioadei de implementare, judeţul să beneficieze de un P.A.T.J. solid şi coerent.

Elaborarea noului Plan de Amenajare a Teritoriului Judeţului reprezintă un demers unic în România, Consiliul Judeţean Cluj fiind primul din ţară care a recurs la expertiza Băncii Mondiale, general recunoscută în domeniu.

Acordul de asistenţă tehnică a fost încheiat în primăvara anului 2019, pe o durată de 25 de luni.

 Biroul de presă
   10 iunie 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW