A început construirea celui mai modern sediu al unei şcoli speciale din ţară

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

A început construirea celui mai modern sediu al unei şcoli speciale din ţară

 

Lucrările la obiectivul „Construirea Sediului Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă”, instituţie de învăţământ special aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, au debutat şi se află în plină derulare.
Cu o valoare de 14.160.963 de lei fără TVA, proiectul european, câştigat de forul administrativ judeţean, vizează construirea celei mai moderne şcoli speciale din ţară, care va dispune de dotări unice la nivel naţional.
Lucrările ce urmează să fie efectuate la nivelul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Cluj-Napoca, situat pe strada Aviator Bădescu, nr. 3-5, constau, în esenţă, în demolarea corpurilor de clădire existente şi realizarea pe acest amplasament a unui corp nou, cu un regim de înălţime P+3E, modernizarea unuia dintre corpurile actuale şi organizarea spaţiului exterior, prin amenajarea unui loc de joacă şi pentru activităţi în aer liber, spaţiul verde fiind, de asemenea, reamenajat, inclusiv prin replantarea de noi arbori.
Pentru a răspunde cerinţelor educaţionale actuale, noul sediu al şcolii speciale clujene va beneficia, în premieră naţională, de o grădină senzorială amplasată pe acoperiş, precum şi de un spaţiu special destinat hidroterapiei.
Totodată, în vederea asigurării unui act educaţional de calitate şi la standarde europene, va fi amenajată şi o zonă dedicată relaxării şi recreerii personalului instituţiei.
Lucrările au un termen de execuţie de maxim 24 de luni.

 

 

Biroul de presă
20 ianuarie 2021

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW